Nou-promovata Corona Braşov s-a reunit, luni, pentru primul antrenament după vacanţă, antrenorul Aurel Ţicleanu afirmând la prima şedinţă de pregătire că este îngrijorat de modul lent în care se mişcă lucrurile la club.
"Sperăm ca uşor, uşor lucrurile să se aşeze la nivelul unei echipe de prima ligă. Sunt puţin îngrijorat pentru că am început destul de târziu pregătirile. Auzim multe lucruri, pozitive dar şi negative, că se mută echipa de la Braşov, dar noi suntem profesionişti şi trebuie să fim pregătiţi. Se lucrează foarte greu la acest club şi mai sunt o mulţime de lucruri de pus la punct. Apoi, vreau să obţin şi eu garanţii, pentru că nu vreau să stau aici să mă fac de râs sau să încurc pe cineva. Este o perioadă delicată, ori ne ridicăm ori ne prăbuşim. Eu sper ca lucrurile să se rezolve rapid", a spus Ţicleanu.
La primul antrenament condus de tehnicienii Daniel Bona şi Aurel Ţicleanu au fost prezenţi aproape toţi jucătorii care au reuşit promovarea, cu excepţia lui Florin Stângă, care a fost învoit. Până vineri, echipa se va afla într-un cantonament la Tărlungeni. Sâmbătă, este programat un meci şcoală pentru jucătorii care vor veni în probe, iar la sfârşitul lunii oficialii vor să perfecteze un turneu în Austria.
Lotul Coronei prezent la reunire este următorul: portari - Marc, Dănălache; fundaşi - Martac, Ştefan, Damian, Forika, Avram, Fizeşan, Burlacu; mijlocaşi - Horia Popa, Vlad Munteanu, Marcăş, Manea, Pastor, Dâlbea, Leonte, Sorin Marin, Ţuţu; atacanţi - Coman, Ene, Chirciu.