Portughezul Ricardo Sa Pinto a demisionat după doar trei luni petrecute ca antrenor al echipei Steaua Roşie Belgrad, din cauza eşecului responsabililor clubului de a pune în practică proiectul său pentru următorul sezon.
"Aveam proiecte de a restitui Stelei Roşii reputaţia pe care o avea odată în Europa, însă asta nu mai este posibil ţinând cont de ce s-a făcut în ultimele patru sau cinci săptămâni", a declarat Sa Pinto în faţa presei.
"Aveam propuneri, soluţii, am muncit pentru asta, am prezentat un dosar cu tot ce aveam nevoie, însă nu a fost realizat. Mai bine ne despărţim acum, decât cu şapte zile înainte de debutul campionatului", a adăugat el.
Sa Pinto, 41 ani, fusese angajat de Steaua Roşie Belgrad în luna martie, după o serie de rezultate slabe care au îndepărtat clubul din lupta pentru titlu.
Steaua Roşie a terminat totuşi campionatul pe locul 2, după marea sa rivală, Partizan Belgrad.
Ricardo Sa Pinto, fost internaţionalul portughez (45 selecţii, 9 goluri), şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Sporting Lisabona, dar a evoluat şi în Spania, la Real Sociedad, şi în Belgia, la Standard Liege.