Lionel Messi, jucător al clubului de fotbal FC Barcelona, a plătit la circa financiară 10 milioane de euro în plus, corespunzătoare drepturilor de imagine pentru anii 2010 şi 2011, anunţă postul public de televiziune din Spania.
Messi a făcut aceste plăţi voluntar, după ce, săptămâna trecută, o instanţă din Barcelona l-a inculpat pe jucător şi pe tatăl acestuia pentru o presupusă fraudă fiscală, corespunzătoare drepturilor de imagine în perioada 2007-2009. Fotbalistul urmează să dea declaraţii în faţa instanţei în 17 septembrie.
TVE comentează faptul că plata celor 10 milioane de euro ar indica faptul că jucătorul caută să ajungă la un acord cu autorităţile fiscale, pentru a plăti în cele din urmă impozitele datorate pentru perioada 2007-2009.
Procuratura care a depus plângerea împotriva lui Messi şi a tatălui său consideră că aceştia aplicau o strategie care consta în simularea cedării drepturilor de imagine către societăţi controlate din paradisuri fiscale precum Belize şi Uruguay - şi pe de altă parte semnarea de contracte pentru prestări servicii cu alte companii, plasate în Marea Britanie sau Elveţia. Astfel, veniturile fotbalistului veneau din aceste ţări europene direct în paradisurile fiscale, fără a fi supuse practic deloc impozitelor statului spaniol, după cum arată procurorii.
Autorităţile spaniole consideră că tatăl fotbalistului, Jorge Horacio Messi Pérez, este cel care a gândit această fraudă când jucătorul era minor. Ulterior, când acesta a împlinit majoratul, a consimţit continuarea strategiei tatălui său, ştiind că nu plătea niciun impozit pentru veniturile încasate în perioada 2006-2009.