Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti îl testează în cantonamentul din Slovenia pe atacantul spaniol Francisco Sandaza, care a fost concediat în aprilie anul acesta de clubul scoţian Glasgow Rangers.
Gruparea scoţiană, aflată în liga a patra, a luat decizia după ce jucătorul iberic a fost recunoscut în faţa unui fals agent, într-o farsă telefonică, că a venit la Rangers doar pentru bani, potrivit presei britanice.
În vârstă de 28 de ani, Sandaza (1,83 m) a evoluat pentru Toledo, în stagiunea 2003-2004, şi, mai apoi, pentru Valencia B, între 2004 şi 2008. În vara lui 2008 a semnat cu Dundee United, grupare din prima ligă scoţiană, iar primul gol pentru noua sa echipă l-a înscris în poarta celor de la Celtic Glasgow, într-un meci încheiat nedecis, 1-1. Doi ani mai târziu s-a transferat în Anglia, la Brighton Albion, iar după un sezon s-a întors în Scoţia, de această dată la St. Johnstone, formaţie pentru care a înscris de 12 ori în primele 17 meciuri disputate. În august 2012 s-a mutat la Glasgow Rangers, bifând 14 jocuri în campionat şi două goluri marcate pentru celebra grupare scoţiană.
Francisco Sandaza va fi văzut la lucru în următoarele teste ale petroliştilor, înainte ca antrenorul Cosmin Contra să ia o decizie în ceea ce-l priveşte, precizează site-ul oficial al grupării petroliste.
Sandaza este al doilea spaniol testat de Petrolul, la care se mai află în probe şi mijlocaşul Pablo de Lucas Torres, fotbalist în vârstă de 26 de ani, ce a evoluat în ultimele două sezoane pentru UD Salamanca. El a evoluat în meciul amical cu Lokomotiva Zagreb (2-2).