Real Madrid a devenit cel mai bogat club din lume, evaluat la 3,3 miliarde dolari, conform listei celor mai valoroase 50 de echipe sportive din lume publicat de revista financiară Forbes.
Valoarea clubului Real Madrid a crescut de la 1,88 miliarde dolari în 2012 la 3,3 miliarde dolari, datorită în mare parte parteneriatelor cu Adidas şi Emirates Airlines.
Manchester United a făcut rocada cu Real Madrid şi ocupă locul 2 cu 3,17 miliarde dolari, în timp ce FC Barcelona a urcat 5 locuri până pe locul 3 cu o valoare estimată la 2,6 miliarde dolari.
În top 10 figurează apoi franciza de baseball New York Yankees (2,3 miliarde dolari), franciza de fotbal american Dallas Cowboys (2,1 miliade dolari), franciza de fotbal american New England Patriots (1,6 miliarde dolari), franciza de baseball Los Angeles Dodgers (1,6 miliarde), francizele de fotbal american Washington Redskins şi New York Giants, clubul de fotbal Arsenal Londra, toate evaluate la 1,3 miliarde dolari.
Cu 30 de echipe în Top 50, Liga profesionistă de fotbal american ocupă 60 la sută din lista dezvăluită de Forbes pe acest an, procent în creştere cu 16 la sută faţă de 2012.