Tehnicianul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Cristian Pustai, a declarat joi seară, după accederea în turul trei preliminar al Europa League, că speră ca toate grupările din România calificate să ajungă în cupele europene cât mai departe.
"Am reuşit să ne facem meciul uşor pentru că am reuşit să înscriem repede. Echipa joacă mai dezinvolt când se întâmplă acest lucru. Nu pot să vorbesc despre adversari, dar sigur că Estonia nu mai are un fotbal tare, iar Levadia nu se bate pentru campionat. Deocamdată nu ne gândim la Hapoel, ci la meciul cu Petrolul. M-aş bucura să menţin jucătorii atenţi, pentru că ne aşteaptă multe meciuri grele. Sperăm să mergem cât mai departe cu toate echipele în competiţiile europene. Pandurii se luptă de la egal la egal cu orice echipă, dar mai avem de pus la punct anumite lucruri, deoarece jucăm într-un nou sistem. Dacă domnul Condescu gândeşte că mai avem nevoie de întăriri, nu îl pot contrazice. Cei de pe bancă nu au adus plusul la care speram", a spus Pustai.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa estonă Levadia Tallinn, în
manşa secundă a turului doi preliminar al Europa League, şi s-a calificat în turul trei preliminar al competiţiei.
În tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0.
La Târgu-Jiu, golurile au fost marcate de Matulevicius (7), Erico (35, 57) şi Breeveld (39).