Peruanul Pedro Aicart Iniesta, în vârstă de 61 ani, fost coleg cu olandezul Johan Cruyff la echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona, a încetat din viaţă în urma unui atac de cord suferit în timp ce evolua într-un meci rezervat veteranilor, disputat duminică în localitatea Trujillo, a anunţat presa din ţara sa.
Aicart a fost finalist al Copei Libertadores în 1972, cu formaţia Universitario de Deportes din ţara sa, iar în 1973 a semnat cu FC Barcelona. După o scurtă trecere pe la gruparea catalană, Aicart a fost cedat, în 1974, formaţiei Hercules Alicante, în liga secundă spaniolă. Revenit la Barca, el a jucat la gruparea de pe Camp Nou până în 1975, iar apoi s-a transferat la Malaga, unde a evoluat în 1976 şi 1977.
Fiul unor catalani care au emigrat în America de Sud, Pedro Aicart era membru de onoare al fan-clubului FC Barcelona din Lima ("Penya Blaugrana"), precizează ziarul peruan El Comercio. În Peru, el a mai jucat pentru formaţia Juan Aurich, încheindu-şi cariera la Universitario, în 1982.