Real Madrid şi Tottenham Hotspur au ajuns la un acord în privinţa transferului internaţionalului galez Gareth Bale la echipa de fotbal din capitala Spaniei, informează cotidianul AS.
"După negocieri dure între cele două cluburi, s-a încheiat un acord verbal pentru suma de 120 milioane euro", scrie ziarul sportiv madrilen, adăugând că mai rămâne acum de stabilit forma în care va fi efectuată plata de către Real, precum şi dacă în operaţiune vor fi incluşi anumiţi jucători.
AS adaugă că antrenorul lui Tottenham, portughezul Andres Villas-Boas doreşte să-l aducă la gruparea londoneză pe compatriotul său Fabio Coentrao, dar este interesat de asemenea de argentinianul Angel Di Maria, precum şi de tânărul atacant spaniol Alvaro Morata, ultimul fiind declarat însă netransferabil de oficialii lui Real.