Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, într-o conferinţă de presă, la finalul partidei cu AS Trencin, scor 2-2, contând pentru manşa secundă a turului trei preliminar al Europa League, că este nemulţumit de modul în care au evoluat jucătorii săi.
"A fost un joc de infarct pentru noi. Eu am anticipat acest lucru, dar toţi mi-au spus că sunt nebun, însă în cele din urmă s-a văzut că am avut dreptate. Sunt supărat pe rezultat, dar nu pentru că am făcut egal, ci pentru cele două goluri primite. Am primit golurile prea uşor. Dacă era 0-0, era altceva. Supărat sunt pe jocul întregii echipe, pentru că ne-a lipsit acea agresivitate. Jocul a fost nebun, pe contre, cu garda jos. Sper că în turul următor nu vom mai juca aşa", a spus Isăilă.
Antrenorul formaţiei slovace, Lubos Nosicky, s-a arătat mulţumit de modul în care au evoluat jucătorii săi, având în vedere că foarte mulţi sunt tineri.
"Am reuşit să înscriem două goluri, dar Astra a arătat foarte multă calitate în joc şi în cele din urmă am ratat calificarea, dar cu toate acestea eu sunt mândru de echipa mea. Am avut în teren jucători între 17 şi 21 de ani, iar pentru ei acest meci este o experienţă frumoasă. Am crezut că avem şanse în final, dar din păcate adversarii au reuşit să înscrie foarte repede", a explicat Nosicky.
Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în play-off-ul Europa League, după ce a terminat la egalitate, joi, pe Arena Naţională din Bucureşti, scor 2-2 (0-0), cu formaţia slovacă AS Trencin, în
manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei. În tur, scorul a fost 3-1 în favoarea giurgiuvenilor, astfel că Astra s-a calificat în play-off-ul Europa League cu scorul general de 5-3. Pentru Astra au marcat Ivanovski, în minutul 86, şi Tembo, în minutul 89, în timp ce pentru AS Trencin au înscris Adi, în minutul 83, şi Van Kessel, în minutul 88.