Atacantul argentinian Lionel Messi a declarat că se simte "mândru" de faptul că a fost primit audienţă de Papa Francisc, înaintea meciului dintre reprezentativa ţării sale şi cea a Italiei, dar şi pentru că Suveranul Pontif îi este compatriot.
În cursul unei conferinţe de presă la Vatican, Messi a recunoscut că a fost "o zi specială" pentru el, datorită faptului că a participat la audienţa pe care Papa Francisc a oferit-o selecţionatelor Italiei şi Argentinei, care miercuri se vor întâlni într-un meci amical pe Stadio Olimpico din Roma, disputat în onoarea primului Papă argentinian.
"A fost o zi specială. Sunt mândru că am venit aici pentru a-l vedea pe Papă, dar şi pentru că este argentinian. Fotbalul m-a dus peste tot în lume, în cele mai incredibile locuri, însă astăzi a fost cu adevărat o zi specială, de neuitat", a declarat starul argentinian.
Messi a precizat că nu a reuşit să vorbească în mod direct cu Papa Francisc, deoarece la audienţă au fost mulţi oameni, însă şi-a asumat solicitarea Suveranului Pontif de a oferi un bun exemplu pe teren şi în afara acestuia.
"Cel mai bun mod de a răspunde este să oferim mâine un spectacol curat, atât pe gazon, cât şi în tribune. Acesta este cel mai bun mod de a continua o asemenea zi... Noi, fotbaliştii trebuie să dăm mereu un exemplu bun pe teren. Numai respectând adversarul putem ajunge să devenim oameni şi jucători mai buni. Sper ca mâine să fie o partidă frumoasă, iar oamenii să se simtă bine", a adăugat argentinianul, care va rata se pare amicalul de miercuri, din cauza unor probleme de sănătate.
Conform presei catalane, Messi nu va rămâne în cantonamentul selecţionatei Argentinei, ci va pleca spre Barcelona, unde este aşteptat să sosească marţi seara, pentru a-şi continua recuperarea în vederea partidei de duminică, împotriva formaţiei Levante.