Selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, a declarat după victoria de miercuri în faţa Serbiei, scor 2-1, că elevii săi au practicat un fotbal de calitate, iar rezultatul înregistrat este foarte bun pentru moralul formaţiei sale, informează L'Equipe.
"
În această seară am jucat bine. Suporterii prezenţi pe stadion au văzut un meci de calitate. Este obiectivul nostru ca publicul să vibreze la fiecare partidă pe care o disputăm. A fost o seară frumoasă pentru că am simţit o legătură specială între fani şi echipă. Este un rezultat interesant în perspectiva întâlnirilor următoare", a adeclarat Domenech.
De partea cealaltă, selecţionerul Serbiei, Radomir Antic, a spus: "
Am evoluat bine în primele 30 de minute, dar din păcate nu am profitat de ocaziile pe care ni le-am creat. Franţa a început în forţă a doua repriză, a pasat rapid, iar jocul nostru a avut de suferit".
Franţa, care a debutat în Grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010 cu o înfrângere în faţa Austriei, scor 1-3, a învins miercuri seară, pe Parc des Princes, naţionala Serbiei, scor 2-1, graţie reuşitelor lui Henry (54) şi Anelka (64).
NewsIn