Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Ionuţ Badea, a declarat sâmbătă seară, după înfrângerea din meciul din deplasare cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, scor 2-0, că elevii săi au "făcut cadou" trei puncte importante.
"Partida a fost de multe ori la îndemâna noastră, dar ne lipseşte un om de gol. De asemenea, suferim şi la ultima pasă. Am făcut cadou trei puncte importante, contra unei echipe ambiţioase", a spus Badea.
De cealaltă parte, Vasile Miriuţă s-a declarat încântat de victorie.
"În prima repriză am suferit, am întâlnit un adversar foarte bun, au o circulaţie bună a balonului. S-au mobilizat senzaţional jucătorii la pauză. Au arătat că au o dorinţă foarte mare de victorie şi sunt foarte bucuros că cele trei puncte au rămas la noi acasă", a afirmat antrenorul formaţiei Ceahlăul.
Formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din
etapa a 6-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Golubovici (49) şi Gheorghiu (61).