Fotbalistul Ovidiu Mendizov, care evoluează fundaş sau mijlocaş stânga, a semnat, joi, un contract pe două sezoane cu echipa FC Braşov, a anunţat site-ul oficial al grupării din Liga 1.
"Sunt bucuros că am revenit acasă şi voi juca pentru culorile clubului care m-a format ca jucător. Îmi doresc ca prin prestaţiile mele să ajut la redresarea echipei în clasament, pentru că locul lui FC Braşov este între primele formaţii ale ţării", a spus Mendizov.
Ovidiu Mendizov, în vârstă de 27 de ani de ani, a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Petrolul Ploieşti, Zimbru Chişinău, Milsami Orhei, Okzetpes Koksetau, iar ultima dată s-a aflat în lotul clubului Rapid Ghidighici din Republica Moldova.