Atacantul tunisian al echipei Petrolul Ploieşti, Younes Hamza, accidentat la genunchi în partida retur cu Swansea City din play-off-ul Europa League, va absenta de pe teren aproximativ cinci săptămâni, a anunţat site-ul oficial al grupării prahovene.
Hamza a fost supus unor investigaţii medicale în urma cărora s-a stabilit că are o leziune a ligamentului colateral intern.
"Nu se pune problema de o intervenţie chirurgicală, dar accidentarea lui Hamza necesită o imobilizare a genunchiului timp de 16-18 zile, după care va urma perioada de recuperare. Va putea reveni pe teren peste aproximativ cinci săptămâni", a declarat doctorul Claudiu Stamatescu.
La rândul său, fundaşul central Enza-Yamissi s-a operat în Franţa, la meniscul extern, urmând să se întoarcă în România la jumătatea săptămânii viitoare şi să intre în programul de recuperare.
Meciul amical pe care Petrolul Ploieşti îl va disputa vineri, în deplasare, cu formaţia bulgară Ludogoreţ Razgrad va avea loc la ora 17:30 şi nu la ora 19:00 cum se anunţase iniţial. Din efectivul deplasat la Razgrad face parte şi atacantul ucrainean Evgheni Pavlov. În vârstă de 22 de ani, Pavlov a evoluat ultima dată pentru Volin Luţk, el urmând să fie văzut de tehnicianul Cosmin Contra la antrenamente şi la meciul amical de vineri.