Cluburile din cele mai mari cinci campionate europene au cheltuit peste 2,3 miliarde dolari pentru transferurile de fotbalişti în această vară, o treime din această sumă fiind plătită de echipele din
Premier League pentru aducerea unor jucători din străinătate, conform unui studiu al companiei Deloitte.
Aceste cheltuieli exorbitante pot fi considerate surprinzătoare în condiţiile crizei economice. Cu toată introducerea fair-play-ului financiar, vremea transferurilor spectaculoase nu a trecut.
Cluburile din Premier League au cheltuit 980 de milioane de dolari, din care 760 de milioane pentru aducerea unor jucători din străinătate.
Cel mai scump transfer din toate timpurile a fost perfectat duminică, cel al galezului Gareth Bale de la Tottenham la Real Madrid pentru 100 milioane euro (132 milioane de dolari).
În ultima zi de mercato s-au finalizat transferuri notabile, precum cele ale belgianului Marouane Fellaini (Everton) la Manchester United pentru 43 milioane dolari şi germanului Mesut Ozil (Real Madrid) la Arsenal pentru 66 milioane dolari, record pentru clubul londonez.
FIFA a indicat marţi că de la începutul anului au fost realizate în lumea întreagă 10.454 transferuri de jucători, în valoare totală de 3,367 miliarde de dolari, o creştere de 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Agenţii au câştigat din aceste transferuri 169 de milioane de dolari, cu 20% mai mult faţă de anul anterior.
În ciuda apelurilor ca perioada de transferuri să se închidă înainte de startul sezonului, este greu de găsit o dată convenabilă pentru toate campionatele din Europa.