Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat pe fotbalistul uruguayan Juan Ángel Albín, care a semnat un contract pe un sezon, cu clauză de prelungire din vara anului viitor.
Juan Ángel Albín este al treilea transfer al grupării ploieştene realizat această săptămână, după cele ale lui Walter Fernández şi Marian Dean Beţa.
"Aşa cum am promis, am căutat să transferăm în această perioadă jucători de mare valoare. Juan Ángel Albín şi Walter Fernández au experienţă căpătată în campionate puternice din Europa, în vreme ce Beţa este un fotbalist tânăr, de perspectivă. Sunt convins că am devenit mai puternici şi că jucătorii nou-veniţi ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele propuse", a declarat Daniel Capră, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Petrolul Ploieşti.
Fotbalistul în vârstă de 27 ani a evoluat între 2006 şi 2013 în Primera Division, pentru Getafe CF (2006-2011) şi Espanyol Barcelona (2011-2013). În ultima perioadă, Juan Ángel Albín a jucat în ţara natală, pentru Nacional Montevideo, club care l-a şi lansat în fotbalul de performanţă.