|






























|
Ionel Gane: Suntem intr-o situatie foarte dificila
Antrenorul echipei Corona Braşov, Ionel Gane, a declarat la finalul partidei cu FC Botoşani, scor 1-2, că după meciul cu ACS Poli Timişoara, din etapa următoare, va face o analiză dură a echipei, pentru că "sunt jucători care nu îşi justifică statutul de titulari".
"Din păcate, nici acum nu am câştigat. Speram şi credeam că putem face mai mult mai ales după golul marcat. Am crezut că venim peste ei şi reuşim să mai marcăm, dar am văzut ceva ce nu mi-a plăcut la echipa mea, ne-am retras şi încet-încet au venit ei peste noi, au marcat de două ori şi au rezolvat meciul. Nu am mai pus mari probleme decât în ultimele minute, când puteam egala, dar este mult prea puţin pentru a spera la un rezultat bun. După meciul cu Timişoara vom face o analiză, poate vom lua măsuri pentru că sunt jucători care nu îşi justifică statutul de titular. Suntem într-o situaţie foarte dificilă, e clar că după nouă etape nu avem deloc linişte. Vom vedea, vom analiza, poate unii jucători câştigă prea mult. Eu am nevoie de fotbalişti care 90 de minute să lupte, aşa că prefer să-i păstrez la echipă doar pe cei care luptă şi fac performanţă, mai aducem câţiva copii şi măcar terminăm campionatul cu capul sus. La echipă e şi un blocaj psihic, poate cu o victorie s-ar mai rezolva câte ceva", a spus Gane.
El a precizat că speră că echipa nu va retrograda: "Eu încă mai sper în salvarea de la retrogradre, sunt un luptător de felul meu, dar recunosc că situaţia este foarte dificilă şi ne aflăm în faţa unei misiuni aproape imposibilă".
De cealaltă parte, tehnicianul formaţiei FC Botoşani, Cristian Popovici, a declarat că echipa sa arată foarte bine pentru o nou promovată. "Era un meci cu miză pentru noi, pentru că jucam împotriva ultimei clasate care avea doar un punct şi în cazul unei înfrângeri s-ar fi putut ca jucătorii să îşi piardă încrederea şi să intrăm într-o perioadă dificilă. Le-am spus băieţilor că depinde numai de noi şi că la victorie ne putem uita numai în sus. Cred că am avut un parcurs extraordinar pentru că în nouă etape ne-a bătut doar Steaua, iar în deplasare din cinci meciuri avem patru victorii şi un egal. Arătăm foarte bine pentru o nou promovată. Abordăm fiecare meci cu gîndul la victorie, am încercat încă din liga a doua să formăm o echipă puternică, pentru a nu fi nevoiţi ca după promovare să aducem jucători. Jos pălăria în faţa băieţilor!", a spus Popovici.
Formaţia FC Botoşani a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Corona Braşov, într-un meci din etapa a 9-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Attila Hadnagy (42, 56). Pentru Corona a înscris Wanderson Miranda (25).
Taguri:
Corona Brasov
Ionel Gane
FC Botosani
Cristian Popovici
Attila Hadnagy
Wanderson Miranda
Comenteaza
Ultimele stiri - Corona Brașov
Atacantul Sergiu Buş, ultima oară la Corona Braşov, a semnat, luni, un contract pe doi ani cu gruparea bulgară ŢSKA Sofia, jucătorul urmând să aibă un salariu lunar de 15.000 de leva...
Adunarea Generală a acționarilor și membrilor ACS Corona 2010 a decis, vineri, desființarea secției de fotbal care a activat în Liga 1, motivele fiind de ordin financiar, după cum a declarat...
Petrolul Ploiești a încheiat sezonul 2013-2014 al Ligii 1 cu o victorie, după ce s-a impus în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), în meciul cu formația Corona Brașov, din etapa a 34-a.
Universitatea Cluj a învins în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Corona Brașov, într-un meci din etapa a 32-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Octavian Abrudan...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că excluderea clubului Corona Brașov ca urmare a neachitării datoriei către gruparea Oțelul Larisa nu poate interveni decât după încheierea...
Gruparea Corona Brașov a fost penalizată de Comisia de Disciplină a FRF, cu opt puncte deoarece nu a plătit TVA-ul către Oțelul Larisa în cazul transferurilor jucătorilor Marius Martac și...
Antrenorul echipei Corona Brașov, Daniel Bona, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Steaua București, scor 0-3, că jucătorilor săi le-a fost teamă în anumite momente să nu...
Antrenorul Adrian Hârlab a declarat, duminică, că renunță la postul de antrenor al echipei Corona Brașov, principalul motiv fiind că nu vrea să se îmbolnăvească din cauza fotbalului....
Antrenorul echipei Corona Brașov, Adrian Hârlab, a declarat, după înfrângerea din meciul cu FC Viitorul, scor 0-4, că formația sa s-a făcut de rușine, dar este convins că jocul va fi mai...
Corona Brașov a retrogradat matematic în Liga a 2-a după ce a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), de formația FC Viitorul, într-un meci din etapa 29 a Ligii 1....
Antrenorul echipei Corona Brașov, Adrian Hârlab a declarat vineri, într-o conferință de presă că își asumă în totalitate înfrângerea de la Vaslui, dar că este dezamăgit că scorul a...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|