Adunarea Generală a clubului Corona Braşov l-a ales, în unanimitate de voturi, pe Ciprian Anghel ca preşedinte interimar după demisia fostului conducător Liviu Lupu.
Ciprian Anghel are un mandat de doar 30 zile, în care trebuie sa prezint
e o situaţie concretă a stării clubului, dar sunt şanse mari ca acesta să continue la conducerea grupării braşovene şi după aceasta perioadă. "Sunt onorat de această funcţie şi sper să-mi fac treaba cât mai bine. Vreau să continui ce a făcut bine domnul Lupu şi în acelaşi timp să îmbunătăţesc ceea ce se poate", a spus Anghel.
Noul preşedinte al Coronei Braşov are 35 de ani şi a absolvit facultăţile de Drept şi de Educaţie Fizică şi Sport.