Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a declarat, după remiza cu Gaz Metan Mediaş, scor 1-1, că oficialii grupării gălăţene vor analiza activitatea stafului tehnic şi vor lua o decizie zilele următoare.
"Sunt dezamăgit. Am condus, dar vechea noastră problemă, am făcut egal. Luăm goluri din faze fixe, sunt probleme tehnice care nu s-au reglat. Nu am reuşit să ne adunăm în ultimele secunde, să ţinem de rezultat, şi acum suferim. Am jucat împotriva unei echipe care a avut o serie foarte bună în acest campionat şi am fost la doar un minut să îi batem. Mai sunt lucruri care scârţâie şi mă îngrijorează. Nu vreau să dau sentinţe imediat după joc şi să luăm măsuri extreme, pentru că e nevoie să analizăm activitatea antrenorilor. Vom vedea ce facem. Până acum Badea a avut sprijinul nostru, pentru că nu am ieşit din criză. Nu vom lua nicio decizie în această seară. Vrem să nu ne pripim. Îmi dă speranţă faptul că există un lot cu o calitate certă. Este clar că nu arată ca o echipă de zona retrogradării. Trebuie să ne strângem şi cu siguranţă vom găsi soluţii şi Oţelul va redeveni o echipă importantă a campionatului. Sigur că se va analiza activitatea stafului tehnic şi vom lua o decizie zilele următoare", a spus Răducan.
Tehnicianul Ionuţ Badea a afirmat că o victorie ar fi fost un reviriment pentru Oţelul.
"Din păcate nu am reuşit să câştigăm o partidă care ne-a fost la îndemână. A fost un deficit pe final pe care l-am înregistrat. Urma să fie un reviriment pentru noi. Din păcate nu am reuşit să menţinem rezultatul până la final. Este un moment dificil, sperăm să îl gestionăm bine şi să reuşim să acumulăm din nou puncte. Nu mi-a fost teamă niciodată pentru postul meu. Fireşte că va exista o analiză, în urma analizei vom vedea ce se întâmplă", a declarat Badea.
De cealaltă parte, antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, s-a declarat mulţumit de rezultat:
"Sunt mulţumit pentru că nu am pierdut, venind după o serie foarte bună de meciuri. Chiar dacă nu am reuşit să facem un joc ca şi celelalte este important că am reuşit să câştigăm un punct, ceea ce ne dă liniştea de a pregăti următorul joc. Nu am făcut un joc foarte bun astăzi, dar am reuşit să înscriem la o fază fixă. Îl felicit pe Markovici".
Formaţia Oţelul Galaţi a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din
etapa a 11-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Marquinhos (49) pentru Oţelul şi Markovici (89) pentru Gaz Metan.
La finalul partidei, fanii gălăţeni au scandat: "Demisia!, iar câţiva jucători s-au dus la marginea terenului şi au avut o discuţie cu suporterii.