Fără să-l aibă pe Messi în formă, Barcelona a învins sâmbătă seară, cu scorul de 2-1, marea rivală Real Madrid, într-un El Clasico jucat în etapa a 10-a din Primera Division. De data aceasta, la catalani cel mai activ jucător a fost Neymar, cel care a deschis de altfel și scorul în minutul 19, cu un șut la colțul lung, deviat ușor de un apărător advers (Daniel Carjaval). La originea fazei golului s-a aflat Andres Iniesta.
Real Madrid s-a trezit la jumătatea reprizei a doua, după ce Benzema i-a luat locul lui Gareth Bale, un atacant care dovedește pe zi ce trece că nu-și merită banii. Francezul a expediat mingea în transversală la scurt timp după ce a intrat pe gazon. Real dădea semne că poate să egaleze, dar catalanii au dat lovitura pe contraatac, după ce Neymar l-a lansat pe nou-intratul Alexis Sanchez iar fostul jucător de la Udinese a făcut 2-0.
Madrilenii au marcat golul de onoare în minutul 90, prin Jesé Rodríguez, cel care îi luase locul lui Di Maria.
După meci, Ancelotti a reclamat un penalty neacordat madrilenilor la Ronaldo în repriza a doua: “Toată lumea a văzut penaltyul numai arbitrul nu“.
99.000 de privilegiați au asistat la “El Clasico“ și peste 400 de milioane de telespectatori din toate continentele. Real câștigase ultimele două confruntări cu Barcelona și nu pierduse în ultimele cinci. Barcelona este deja la +6 acum în fața Realului în clasament Spania Primera Division.
26 octombrie 2013, 19:00 - Barcelona (Camp Nou)
FC Barcelona 2-1 Real Madrid CF
Au marcat: Neymar 19, Alexis Sánchez 78 - Jesé Rodríguez 90
Barcelona: 1. Víctor Valdés - 22. Dani Alves, 3. Gerard Piqué, 14. Javier Mascherano, 21. Adriano - 6. Xavi, 16. Sergio Busquets, 8. Andrés Iniesta (77, 17. Alex Song) - 10. Lionel Messi, 4. Cesc Fàbregas (70, 9. Alexis Sánchez), 11. Neymar (84, 7. Pedro).
Real: 25. Diego López - 15. Dani Carvajal, 2. Raphaël Varane, 3. Pepe, 12. Marcelo - 6. Sami Khedira, 4. Sergio Ramos (56, 24. Asier Illarramendi), 19. Luka Modrić - 11. Gareth Bale (61, 9. Karim Benzema), 7. Cristiano Ronaldo, 22. Ángel di María (76, 20. Jesé Rodríguez).
Cartonașe galbene: Busquets, Adriano - Ramos, Bale, Khedira, Marcelo, C.Ronaldo.
Arbitru: Alberto Undiano Mallenco.
RomanianSoccer