Deși nu a dorit să comunice niciun detaliu financiar al contractului de prelungire a parteneriatului cu Federația internațională de fotbal (FIFA) până în 2030, firma de echipament sportiv Adidas intenționează o cifră de afaceri din fotbal în 2014 de 2 miliarde euro, mai ales din Mondialul care va avea loc anul viitor în Brazilia.
"Fotbalul este un segment foarte important pentru Adidas, noi suntem prima marcă în acest sport și vrem să rămânem așa", a indicat un purtător de cuvânt al Adidas, în timp ce firma germană este talonată îndeaproape pe acest segment de marele său rival american, Nike.
În cadrul parteneriatului cu FIFA, semnat joi până în 2030, Adidas, care va rămâne astfel partener oficial, furnizor și beneficiar al drepturilor Cupei Mondiale de fotbal și al tuturor evenimentelor FIFA, furnizează în principal balonul oficial al Cupei Mondiale de fotbal și echipamentul unic pentru miile de voluntari pentru organizarea acestui eveniment.
"În plus, produsele oficiale Adidas/FIFA World Cup vor fi disponibile vânzării în lumea întreagă. Adidas garantează și drepturile similare pentru toate celelalte competiții ale FIFA până în 2030", se arată în comunicat.