Antrenorul FC Petrolul, Cosmin Contra, a declarat, după victoria obţinută cu Viitorul, că evoluţia echipei sale în prima repriză a meciului a fost cea mai slabă din această ediţie a campionatului.
"Este o victorie care ne aduce linişte înaintea meciului cu Steaua, dar care a fost obţinută suspinând. Cred că am făcut cea mai slabă primă repriză din campionat, echipa adversă, pe care o felicit, reuşind să ne surprindă prin presing. În prima repriză nu mi-a plăcut nici un jucător şi asta le-am spus la pauză. La fel ca anul trecut, am marcat trei goluri după 0-0 la pauză, şi cred că este bine că am reuşit să înscriem din faze distincte. Mă bucură faptul că jucătorii introduşi în partea secundă au adus un aport calitativ bun. Fernandez a dat două pase de gol, Priso una, iar Hamza Younes a revenit după cinci luni cu gol. Sper ca el să fie apt la meciul următor. Execuţia lui Albin nu este o surpriză pentru mine: a dat cinci goluri din cinci din lovituă liberă la antrenamentul de ieri, cred că începe să-şi arate valoarea. Înaintea meciului cu Steaua trebuie să analizăm serios evoluţia din prima repriză. Suporterii noştri trebuie să aibă răbdare, jucătorii nu sunt maşini, pot prinde o zi mai slabă", a spus Contra.
Echipa Petrolul Ploieşti a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), formaţia FC Viitorul, în ultimul meci al
etapei a 15-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Albin (62, 72) şi Hamza (90).