|






























|
Adrian Mutu: Venirea mea la Petrolul nu e o garantie pentru castigarea titlului
Atacantul Adrian Mutu, care va juca la Petrolul Ploieşti din 2014, fiind împrumutat un an şi jumătate de la gruparea franceză Ajaccio, a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că venirea sa la echipa ploieşteană nu este o garanţie pentru câştigarea titlului de campioană.
"Am discutat cu cei de la Petrolul mai multe lucruri, dar nu erau legate de contract, de pregătire şi program. Nu cred că se mai poate întâmpla să nu ajung la Petrolul, situaţia contractului era stabilită de mai mult timp. Am discutat mai mult cu Cosmin Contra decât cu persoanele din conducere. În ianuarie mă voi alătura lotului. Mai joc un an şi jumătate de fotbal şi după aia poate mă retrag. A contat prietenia mea cu Cosmin Contra, dar am discutat cu el şi asta nu va avea nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla în vestiar. El este antrenorul, va face alegerile pe care le vrea. Eu trebuie să mă pregătesc şi să ajung la cea mai bună formă posibilă. Când plecăm de acolo suntem prieteni, la stadion vom fi antrenor şi jucător. Eu îmi asum o responsabilitate, ştiu la ce să mă aştept, dar nu mi-e frică de nimic. Nu are de ce să-mi fie frică. E vorba de fotbal, şi aici mă bazez pe mine. Eu nu sunt o garanţie pentru titlu, Petrolul are deja o echipă bună, este pe acest drum. Eu sper să-mi ajut echipa prin calităţile pe care le am, sper să dau goluri. Dar nu e o garanţie", a declarat Mutu la plecare spre Franţa.
Întrebat dacă vrea să joace la Petrolul cu numărul 10 pe tricou, Mutu a răspuns: "Tu ce crezi? Am auzit şi eu că s-au imprimat deja tricouri". Venit în ţară pentru a urmări derbiul Steaua - Petrolul, Mutu a spus că nu a mai mers la stadion pentru că fanii echipei ploieştene au fost întorşi din drum din cauza incidentelor: "Am preferat să nu merg la meciul cu Steaua pentru că au fost incidente înainte. Eu veneam doar să-i salut pe fanii Petrolului, dar dacă nu au fost lăsaţi să intre am zis că nu are rost să mai merg la meci. Petrolul mi s-a părut mai bună decât Steaua în acel meci. E adevărat că şi Steaua trece printr-o perioadă de oboseală, au jucat poate mai multe meciuri, şi în Liga Campionilor. Petrolul a arătat ca o echipă în forţă, care poate emite pretenţii la titlu. Când ţi se pune o etichetă mulţi ani e greu să spui altceva. S-a scris că am fost pe nu ştiu unde. Nu e adevărat. De aceea am şi preferat să stau numai în casă".
Atacantul echipei Ajaccio a precizat că a preferat să se întoarcă în România la o echipă care se bate la titlu decât să evolueze la una din străinătate care se luptă pentru evitarea retrogradării.
"Sunt mai multe lucruri personale care m-au determinat să mă întorc în România şi m-am gândit să joc mai bine la o echipă din România care se bate la titlu decât la una din străinătate, care se bate la retrogradare. În viaţa fiecărui jucător apar astfel de etape, la o anumită vârstă trebuie să te conformezi, aşa cum e atunci când trebuie să te retragi, aşa apare o perioadă şi când trebuie să te întorci acasă. Eu nu am de dovedit nimic nimănui, eu sunt jucătorul care sunt, sau am fost. Vom vedea ce va fi. De la Dinamo nu am mai vorbit cu nimeni, din când în când mai vorbesc cu Borcea şi atât. Cu Dinamo s-a încheiat. Cu preşedintele lui Ajaccio am o relaţie normală, i-am spus că prefer să mă întorc acasă decât să continui acolo. Şi a fost OK. Am vorbit şi cu unii şi cu alţii şi am spus că mai bine mă antrenez acolo şi să închei această aventură în Corsica într-un mod normal. Campionatul românesc cred că e mult mai atractiv decât în ultimii ani. Sunt echipe care acum se bat pentru titlu şi în trecut nu emiteau pretenţii", a mai spus Mutu.
Mutu despre convocarea la naţională: Să vedem cine vine selecţioner
Atacantul formaţiei AC Ajaccio, Adrian Mutu, a declarat miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că prezenţa sa în lotul României pentru partida amicală cu naţionala Argentinei, din luna martie a anului viitor, depinde şi de numele selecţionerului. "Când e amicalul cu Argentina? A, în martie, nu ştiu dacă voi fi convocat, vom vedea până atunci. Să vedem cine vine selecţioner, ce se întâmplă. Eu am declarat ceva la un anumit moment despre selecţioner şi nu mai continui această telenovelă pentru că nu are rost. Eu pentru prima dată vreau să mă pregătesc bine, trebuie să încep foarte bine, apoi dacă merit să fiu selecţionat doar rezultatele pot decide", a spus Mutu. Atacantul, care de la începutul anului viitor va evolua la Petrolul Ploieşti, a spus că jucătorii săi preferaţi de la echipa naţională sunt Alexandru Maxim şi Gheorghe Grozav: "Sper ca schimbarea de la conducerea federaţiei să fie benefică fotbalului românesc. Domnul Mircea Sandu a stat atâţia ani, poate că era şi timpul unei schimbări. Cine e mai indicat şi mai bun în această luptă va câştiga. Nu depinde de această schimbare calificarea la un campionat mondial. Ideea este să se formeze o echipă, să vină jucători de mare valoare din spate şi atunci poate ne vom califica. Preferaţii mei de acum sunt Maxim şi Gicu Grozav, care sunt pe postul meu. Maxim văd că merge, să vedem ce face şi Gicu. Dacă nu, îl aştept la Petrolul". Adrian Mutu se află de mai mult timp în conflict cu selecţionerul Victor Piţurcă, fiind nemulţumit de faptul că nu a fost convocat la ultimele meciuri ale naţionalei din prelimnariile Cupei Mondiale din Brazilia. După ratarea calificării la CM 2014, Mutu a spus că Victor Piţurcă ar trebui să plece de conducerea tehnică a echipei naţionale precizând că sunt antrenori buni care îl pot înlocui. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, că nu se va pune problema situaţiei antrenorului echipei naţionale, Victor Piţurcă, în şedinţa Comitetului Executiv din 16 decembrie, însă a precizat că succesorul său la conducerea federaţiei poate lua în discuţie schimbarea selecţionerului.
Taguri:
Adrian Mutu
Petrolul Ploiesti
titlu
Cosmin Contra
Ajaccio
» Petrolul Ploiesti - rezultate meciuri
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Petrolul Ploiești
Petrolul Ploiești și CFR Cluj au remizat pe "Ilie Oană". Stefan Dražić, gol anulat și bară pe final
Petrolul Ploiești și CFR Cluj au încheiat la egalitate,...
Petrolul Ploiești și Sepsi OSK au împărțit punctele la Ploiești
Petrolul Ploiești și Sepsi Sfântu Gheorghe au remizat sâmbătă seara, scor 1-1, în...
Petrolul a trecut de Corvinul și a urcat provizoriu pe locul secund
Petrolul Ploiești și-a continuat începutul foarte bun de sezon, după ce a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu 2-0,...
Rapid a câștigat "Primvs Derby" și a plecat cu toate punctele de la Ploiești
Rapid București s-a impus cu 2-0 în fața Petrolului Ploiești, vineri seară, pe stadionul "Ilie...
Petrolul a învins-o pe Oțelul după un meci cu două penalty-uri și o eliminare
Petrolul Ploiești a obținut prima victorie pe teren propriu din acest sezon, după ce s-a impus cu 1-0 în...
Petrolul a început sezonul cu o victorie de prestigiu. Rodrigo Martins a decis derby-ul cu Dinamo
Petrolul Ploiești a debutat cu dreptul în noua ediție a Superligii, învingând-o cu 1-0 pe...
Deși a suferit una dintre cele mai dure înfrângeri ale sezonului chiar pe stadionul "Ilie Oană", Petrolul Ploiești a reușit, în mod...
Petrolul Ploiești a smuls un punct pe final în confruntarea cu FC UTA Arad, scor 1-1, duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 7-a din play-out-ul Ligii 1, după un meci în care oaspeții...
Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt și-au împărțit punctele, remizând 1-1 în runda a 5-a a play-out-ului din primul eșalon fotbalistic al României....
Petrolul Ploiești a bifat primul succes din play-out-ul Ligii 1, după ce a trecut pe teren propriu de FK Csíkszereda, scor 2-0, în etapa a treia. Partida a marcat și debutul...
Petrolul Ploiești se desparte de Eugen Neagoe. Decizie luată în context delicat
FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Eugen Neagoe au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării,...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adlène Guedioura
Algeria
41 ani

Alfonso De Lucia
Italia
43 ani
Alin Minteuan
România
50 ani
Andrei Borza
România
21 ani

Andrés Estrada
Columbia
59 ani
Azer Bušuladžić
Bosnia
35 ani

Benni McCarthy
Africa de Sud
49 ani

Bojan Marković
Bosnia
41 ani

Carlton Cole
Anglia
43 ani

CD AVES
Portugalia
96 ani

Dario Šimić
Croația
51 ani

Emir Hodzurda
Bosnia
36 ani

Enzo Francescoli
Uruguay
65 ani

Eric Addo
Ghana
48 ani

Florin Macavei
România
53 ani

Godfred Bekoé
Ghana
34 ani

Ignazio Abate
Italia
40 ani

Ionuț Costache
România
43 ani

James McCarthy
Irlanda
36 ani

Leonardo Talamonti
Argentina
45 ani

Mirosław Szymkowiak
Polonia
50 ani

Nedum Onuoha
Anglia
40 ani

Óscar González
Spania
44 ani

Sergio Floccari
Italia
45 ani
Sorin Cârțu
România
71 ani

Thomas Berthold
Germania
62 ani

Thomas Lemar
Franţa
31 ani

Tomáš Josl
Cehia
42 ani

Tomáš Josl
Cehia
42 ani
Vasco Fernandes
Portugalia
40 ani

Vavá
Brazilia
92 ani

Wim Kieft
Olanda
64 ani
|
|
|
|