|






























|
Ilie Stan: Nu am ce le reprosa baietilor
Antrenorul echipei FC Braşov, Ilie Stan a declarat, la finalul partidei cu Gaz Metan Mediaş, încheiată la egalitate, 0-0 că regretă cele două puncte pierdute, dar că terenul a fost "imposibil".
"Am pierdut două puncte importante, chiar dacă s-a jucat pe un teren imposibil. Cu toate acestea, nu am ce le reproşa băieţilor, au vrut să câştige dar nu s-a putut, nu puteai juca. E păcat că am pierdut două puncte pentru că puteam să câştigăm meciul acesta uşor. Cei care au hotărât să se joace încă două etape, ştiau că licenţele s-au dat şi pentru că echipele au încălzire sub gazon, însă nu se poate juca pe un astfel de teren. Noi am încercat să construim, să mutăm jocul de pe o parte pe alta, să fim agresivi, dar nu a fost de ajuns. Sperăm să trecem peste această perioadă grea, să facem o pregătire de iarnă foarte bună şi o să vedeţi că FC Braşov va arăta altfel în retur. Locul nostru nu e acesta pe care îl ocupăm acumdacă noi vom face o pregătire bună, totul va fi bine. În situaţia asta, de multe ori mi-e jenă să mă dau la jucători. Vă mărturisesc însă, că la toate echipele la care am antrenat, poate mai puţin Steaua, nu am găsit un grup atât de unit ca la Braşov. Este un grup fantastic aici şi merită mai mult. Totuşi, mereu le spun băieţilor că performanţa se face cu durere, sacrificii şi multă muncă", a spus Stan.
De cealaltă parte, antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, a apreciat rezultatul ca fiind echitabil, în condiţiile în care "ambele echipe au avut câte o ocazie". "Am câştigat un punct, suntem la +2, e bine. Azi însă nu poţi considera că a fost un meci de fotbal, nu se poate juca pe un astfel de teren. Nu îşi poţi arăta valoarea pe un teren îngheţat, tot ce am pregătit zilele astea s-a anulat când am văzut cum arată terenul. A trebuit să schimbăm întreg registru tactic în doar 10 minute, aşa că putem considera un rezultat echitabil, fiecare echipă a avut câte o ocazie mai mare. Azi nu a fost fotbal ci doar care dă mai bine cu capul. Problema e că nu avem unde să ne antrenăm, nu există terenuri sintetice pe care echipele să se antreneze, pentru că nu e doar cazul meu. Băieţii dau dovadă de caracter, pentru că demult nu şi-au luat banii, ştim cu toţii când vor veni, ni s-au dat garanţii, aşa că ei joacă", a afirmat Dulca.
Formaţia FC Braşov a terminat la egalitate, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a 17-a a Ligii 1.
Taguri:
FC Brasov
Gaz Metan Medias
Ilie Stan
Cristian Dulca
Liga 1
etapa 17
» Istoric meciuri FC Brasov
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Brașov
Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga 3 negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a...
La termenul programat azi în instanţă, niciun creditor nu a cerut falimentul FC Braşov. Administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe a prezentat instanţei hotărârea...
Jose "Pepe" Murcia, în vârstă de 51 de ani, fost tehnician la FC Braşov, se află în stare gravă, dar stabilă în Finlanda, după ce a suferit un infarct în timp ce se antrena,...
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Foresta Suceava, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 2, în care a jucat în inferioritate numerică mai mult...
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, va ieşi din arest preventiv, sâmbătă la ora 00:00, după ce i-a expirat mandatul de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului...
Preşedintele grupului Nilor, Lorenzo Grassini, a declarat în cotidianul italian La Nazione că va prelua echipe de fotbal FC Braşov, iar obiectivul noului acţionariat este de a duce echipa în...
Alexandru Gheorghe, administratorul judiciar al FC Braşov, a declarat că echipa îşi poate desfăşura normal activitatea în continuare, însă important este să găsească resursele...
Președintele de onoare al FC Brașov, Romică Pașcu, a declarat că Adunarea Generală a creditorilor a respins planul de reorganizare, iar în aceste condiții gruparea ardeleană, aflată în...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată,...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Braşov a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţa, în jurul...
Tehnicianul Adrian Szabo a semnat, joi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de Liga 2, FC Braşov, antrenorul considerând că este realizabil obiectivul de revenire...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|