Germanul Jürgen Klinsmann va rămâne în funcţia de selecţioner al echipei Statelor Unite pentru încă patru ani, până în 2018, şi va prelua şi postul de Directorul tehnic naţional, a anunţat Federaţia americană de fotbal (US Soccer).
De când Klinsmann a preluat conducerea reprezentativei SUA în vara anului 2011, echipa americană are un bilanţ de 27 de victorii, 10 înfrângeri şi 7 meciuri egale. Americanii s-au calificat la Cupa Mondială din 2014 după ce au terminat pe primul loc în zona CONCACAF.
La turneul final din Brazilia, americanii vor evolua în
Grupa G cu Germania, Portugalia şi Ghana.
"Unul din motivele pentru care l-am angajat pe Klinsmann a fost acela de a dezvolta sportul nostru şi am şi văzut rezultatele atât pe teren, cât şi în afara acestuia. ne dorim ca el să continue", a anunţat preşedintele Federaţiei, Sunil Gulati.
"Sunt bucuros să pot continua munca pe care am început-o în urmă cu doi ani şi jumătate. Este interesant să constat progresele pe care le-am făcut şi sper că vom continua pe acest drum. Rolul de director tehnic este o mare provocare, dar şi o ocazie majoră de a crea o legătură între echipele naţionale de tineret, centrele de formare, structuri de formare a arbitrilor şi fotbalul de bază", a precizat Klinsmann.
Sub conducerea lui Klinsmann, selecţionata Statelor Unite a învins Italia pentru prima oară în istorie (meci amical), s-a impus în faţa echipei Mexicului pe propriul ei teren, tot în premieră, şi a câştigat în faţa Germaniei (meci amical).