|






























|
Cristian Pustai: Sunt multumit de cele 3 puncte
Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Cristian Pustai, a declarat la finalul partidei cu FC Braşov, scor 5-3, că este mulţumit de rezultat şi că speră ca de acum înainte şi echipa lui să fie luată mai în serios în lupta pentru titlu.
"Sunt mulţumit de cele 3 puncte, dar acesta nu e un teren pe care să se joace fotbal. Cu toate astea a fost un joc plăcut, s-au marcat multe goluri, au fost şi ocazii multe. Noi am început foarte bine, de-a lungul acestui campionat am avut un singur accident, la Piatra-Neamţ. Ce ne-am propus la Braşov ne-a ieşit, ştiam că vom întâlni o echipă agresivă şi am reuşit să speculăm apărarea avansată a Braşovului. La 2-0 am avut o eroare la o fază fixă, ştiam că suntem deficitari la astfel de faze, dar după pauză Eric a reuşit să puncteze de 2 ori, a fost 4-1 şi apoi mi-am permis să îi scot pe el şi pe Nicoară. Am fi putut asista pe final la o surpriză, pentru că, după cum s-a jucat meciul, oricare alt rezultat decât victoria noastră ar fi fost o surpriză. Noi nu suntem băgaţi în seamă acum, dar ne gândim la campionart, şi probabil că dacă vom câştiga cu Petrolul ne vor băga şi pe noi în seamă mai serios. A fost un sezon greu, cu 34 de meciuri, dar vă asigur că în primăvară veţi vedea o altă echipă a Pandurilor. Este prima dată când am câştigat la Braşov şi mă bucur că am spart bariera asta. Cu Petrolul va fi un meci frumos", a declarat Pustai.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 5-3 (2-1), echipa FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a 19-a, prima a returului Ligii 1. Pentru FC Braşov au marcat Machado (32), Surdu (72) şi Buga (78 penalty), iar pentru Pandurii au înscris Nicoară (5), Shamsin (8), Eric (49, 56) şi Alex Dos Santos (85).
Taguri:
FC Brasov
Pandurii Targu-Jiu
Cristian Pustai
Liga 1
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
|
S-au nascut azi

Amdy Fayé
Senegal
49 ani

Andreas Köpke
Germania
64 ani
AUSTRIA VIENA
Austria
115 ani

BOTEV PLOVDIV
Bulgaria
114 ani
Carlos Césinha
Brazilia
46 ani

Danilo Pustinjaković
Serbia
49 ani

Edwin Villafuerte
Ecuador
47 ani

Javier Clemente
Spania
76 ani
Jérémie N'Jock
Camerun
46 ani

Jordan Ferri
Franţa
34 ani

Josip Skoblar
Yugoslavia
85 ani

Kai-Fabian Schulz
Germania
36 ani

Kostas Mitroglou
Grecia
38 ani
Liviu Mihai II
România
38 ani

Liviu Pavel
România
39 ani

Manuel Iori
Italia
44 ani

Nelu Bucă
România
41 ani

Nicolae Grigore
România
51 ani

Patrick Battiston
Franța
69 ani

Richard Eckersley
Anglia
37 ani
|
|
|
|