Pandurii Târgu-Jiu a urcat pe locul 32 în clasamentul all-time al primului eşalon fotbalistic al ţării, după ce a învins pe FC Braşov cu scorul de 5-3, luni seara, în
etapa a 18-a a Ligii 1.
Potrivit Comisiei de Istorie şi Statistică a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Pandurii a depăşit-o în ierarhia all-time pe FC Inter Sibiu.
FC Oţelul Galaţi a înscris golul 1.050 (prin Alexandru Zaharia, aflat la primul lui meci sub tricoul gălăţean şi autor, totodată, al celui dintâi său gol din acest sezon), în meciul cu Corona Braşov (2-1).
Ionuţ Matei (FC Botoşani) şi Gaston Mendy (Universitatea Cluj) au ajuns la 100 de partide în prima ligă, iar Marius Tigoianu (Săgeata Năvodari) şi Dragoş Balauru (Viitorul Constanţa) la 50.
Eric de Oliveira (Pandurii Târgu-Jiu) a marcat al 40-lea său gol în
Liga 1, iar Alex Dos Santos (Pandurii Târgu-Jiu) şi Adrian Popa (Steaua Bucureşti) pe al 10-lea.
Trei jucători au debutat în prima ligă runda aceasta, toţi în acelaşi meci, Ionuţ Nedelcearu, Darius Buia (ambii la Dinamo) şi Eduard Pap (ACS Poli Timişoara).
Cătălin Vraciu (FC Botoşani) a înscris cel dintâi gol al său pe prima scenă.
În ziua în care a împlinit 38 de ani (duminică), Cosmin Contra (Petrolul Ploieşti) a bifat cel de-al 50-lea său meci ca antrenor în primul eşalon.
Arbitrul asistent Andrei Constantinescu (Bucureşti) s-a aflat la a 50-a sa "linie" în Liga 1, cu prilejul meciului Concordia Chiajna - FC Vaslui 0-1.