Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a declarat, după remiza cu Steaua,
scor 1-1, că steliştii ar fi trebuit să aibă cu opt puncte mai puţin în campionat, fără contribuţia arbitrilor.
"Să le fie ruşine celor de la Steaua! Fără arbitri, ar fi trebuit să aibă mai puţin cu opt puncte în campionat. Nu comentez ce spun cei de la Steaua, mai ales acel profitor al fotbalului, nici nu ştiu cum îl cheamă. Dacă ar spune ceva Becali, săracul, atunci aş mai fi zis. Îmi felicit echipa, deşi prima parte a campionatului nu s-a terminat cum ar fi trebuit. E o mâhnire că nu am reuşit victoria azi, dar mai sunt multe etape", a spus Ioan Niculae.
"Credeam că ne trebuie doi fotbalişti în iarnă, dar nu e aşa. Ne mai trebuie 3-4 jucători - dintre care doi apărători - care pe lângă valoarea individuală trebuie să stea drepţi la bătăliile deosebite care se dau la noi. Dacă unora nu le tremurau chiloţeii pe ei cu Steaua, nu am fi pierdut, la fel şi dacă jucam în formula asta în primul meci. Din patru goluri primite în două meciuri, trei le-am făcut cadou", a adăugat Niculae.
Formaţia Astra Giurgiu a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu echipa Steaua, într-un meci restanţă din
etapa a 2-a Ligii 1. Golul gazdelor a fost marcat de Gabriel Enache (35), iar pentru Steaua a înscris Fernando Varela (45+1).