Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, a afirmat că suporterii din lumea întreagă
"au încredere în Brazilia", luarea publică de poziţie fiind determinată de noile critici al preşedintelui Federaţiei internaţionale de fotbal cu privire la întârzierile în pregătirea Mondialului de anul acesta.
"Cererea de bilete pentru meciuri, cea mai importantă dintre toate Cupele Mondiale, dovedeşte că suporterii din lumea întreagă au încredere în Brazilia", a scris doamna Rousseff pe contul său de Twitter.
"Brazilia şi-a dat seama abia acum de provocarea pe care o reprezintă organizarea unei Cupe Mondiale, a început mult prea târziu. Este ţara cea mai întârziată de când sunt eu la FIFA, şi totul este singura care a avut atât timp - 7 ani - pentru a se pregăti", a declarat, pentru cotidianul elveţian "24 heures" preşedintele forului fotbalistic mondial, Sepp Blatter.
Întrebat cu privire la posibilitatea de a vedea evenimentul perturbat de mişcările de contestare socială în timpul turneului, cum a fost cazul vara trecută, la Cupa Confederaţiilor, Blatter s-a dorit încrezător:
"Sunt optimist, nu sunt un fricos. Fotbalul va fi protejat, cred că brazilienii nu vor ataca direct fotbalul. Pentru că la ei, este o veritabilă religie".
Brazilia va găzdui între 12 iunie şi 13 iulie Cupa Mondială, doar 6 dintre cele 12 stadioane ale Mondialului - cele care au găzduit anul trecut Cupa Confederaţiilor - fiind gata, în vreme ce alte 6 ar fi trebuit, teoretic, inaugurate în prezenţa FIFA pe 31 decembrie.