Atletico Madrid și FC Barcelona, echipele clasate pe primele două locuri în campionatul Spaniei, s-au neutralizat sâmbătă seară și au terminat la egalitate, scor 0-0, pe stadionul Vicente Calderon, în etapa a 19-a din Primera Division. Catalanii rămân așadar primii în clasament, având un golaveraj mai bun.
A fost un meci disputat cu o intensitate maximă, dar eficacitatea celor două echipe a fost minimă. Ambele formații au avut, pe rând, ocazii de a marca. Intrat după pauză la Barcelona, Lionel Messi, revenit recent după o accidentare, a irosit două oportunități bune de a înscrie.
11 ianuarie 2014, 21:00 - Madrid (Estadio Vicente Calderón)
Club Atlético de Madrid - FC Barcelona 0-0
Atlético: 13. Thibaut Courtois - 20. Juanfran, 23. João Miranda, 2. Diego Godín, 3. Filipe Luís - 6. Koke, 5. Tiago (81, 11. Cristian Rodríguez), 14. Gabi, 10. Arda Turan - 19. Diego Costa, 9. David Villa (77, 8. Raúl García).
Barcelona: 1. Víctor Valdés - 22. Dani Alves, 3. Gerard Piqué, 14. Javier Mascherano, 18. Jordi Alba - 9. Alexis Sánchez (66, 11. Neymar), 6. Xavi, 16. Sergio Busquets, 8. Andrés Iniesta (46, 10. Lionel Messi), 7. Pedro (81, 24. Sergi Roberto) - 4. Cesc Fàbregas.
Cartonașe galbene: Gabi, Godín - Alba, Mascherano, Alves.
Arbitru: Antonio Miguel Mateu Lahoz.
RomanianSoccer