Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, luni, că înţelegerea dintre campioana României şi Adrian Cristea nu a fost încă reziliată, deşi mijlocaşul a semnat deja un contract până în vară cu gruparea israeliană Maccabi Petah Tikva.
"Când se întoarce, o să-l întreb şi eu de ce a plecat, cum a plecat, dacă a semnat de ce nu a răspuns la telefon. El nu şi-a reziliat contractul cu Steaua şi nu ştiu să-i fi dat cineva acordul, dar pentru că el nu a fost în pregătire, poate să meargă să-şi negocieze situaţia. Poate că el avea de gând să rezilieze contractul înainte şi nu a mai avut timp să vină, dar sunt lucruri care se pot discuta, pentru că noi suntem de acord să încheiem pe cale amiabilă acest contract pe care îl avem", a spus Argăseală.
Valeriu Argăseală a afirmat că Steaua nu va cere suspendarea jucătorului, deoarece se dorea rezilierea contractului.
"Nu se va face niciun demers pentru suspendarea lui. Noi aveam de gând şi chiar l-am informat că dorim rezilierea contractului. I-am adus la cunoştinţă că dorim rezilierea contractului şi rămânea să intre în comisie o problemă formală, să se constate încetarea contractului. Între timp, el a avut această ofertă şi a trebuit să facă demersuri să-şi încheie contractul şi îşi va reglementa situaţia după ce îşi încheie acest periplu", a completat Argăseală.
Întrebat dacă atât Cristea, cât şi mijlocaşul Mihai Răduţ şi-au primit bonusurile pentru accederea în grupele Ligii Campionilor, Argăseală a răspuns:
"A cere nu înseamnă că trebuie să şi primeşti. Există comisii, există regulament, există un caz pe rol, se va judeca şi în funcţie de decizie se va plăti sau nu se va plăti. Vă invit la comisii să vedeţi dacă trebuia să primească sau nu banii."