Cupa Spaniei (Copa del Rey) se îndreaptă către o finală Real Madrid-FC Barcelona. Miercuri seară, în prima manşă a semifinalelor, cele două formaţii au obţinut victorii clare, care le propulsează cu un picior în ultimul act.
Real Madrid a câştigat categoric derby-ul cu Atletico, lidera din Primera Division, scor 3-0. Gazdele au deschis scorul printr-un autogol al lui Insua, în minutul 17. În repriza secundă, tânărul Jese Rodriguez, a marcat pentru 2-0, în minutul 57. Aceasta este a treia reuşită în trei meciuri la rând jucate de Real. Cu un alt autogol, de data aceasta al lui João Miranda (min. 73), Real a dus scorul la 3-0. Returul se va juca peste o săptămână pe Vicente Calderon, dar echipa lui Diego Simeone are şanse minime să se mai califice.
FC Barcelona a trecut cu 2-0 de Real Sociedad pe Camp Nou. Pedro, Messi, Fabregas, Xavi, Alexis Sanchez s-au aflat pe teren dar niciunul dintre ei nu a reuşit să marcheze. A făcut-o în schimb "închizătorul" Buesquets, în minutul 44. În minutul 60, Sociedad a marcat un autogol antologic. Alexis Sanchez a trimis mingea în bară, balonul s-a dus undeva către tuşă, în lateral, iar unul din apărătorilor gazdelor a izbutit un fel de centrare spre propriul careu, mingea l-a lovit pe portarul Courtois şi-a intrat în poartă.
Per ansamblu, Barcelona a dominat meciul, dar a fost ineficientă. Pe de altă parte, Real Sociedad a încercat să se axeze pe contraatac dar nu i-a ieşit nimic.
5 februarie 2014, 21:00 - Madrid (Estadio Santiago Bernabéu)
Real Madrid CF 3-0 Club Atlético de Madrid
Au marcat: Emiliano Insúa 17 (autogol), Jesé Rodríguez 57, João Miranda 73 (autogol)
Real: 1. Iker Casillas - 17. Álvaro Arbeloa, 3. Pepe, 4. Sergio Ramos, 5. Fábio Coentrão - 19. Luka Modrić, 14. Xabi Alonso, 22. Ángel di María (81, 24. Asier Illarramendi) - 20. Jesé Rodríguez (84, 23. Isco), 9. Karim Benzema (73, 21. Álvaro Morata), 7. Cristiano Ronaldo.
Atlético: 13. Thibaut Courtois - 20. Juanfran, 23. João Miranda, 2. Diego Godín, 22. Emiliano Insúa - 8. Raúl García (70, 24. José Sosa), 6. Koke, 21. Diego (46, 11. Cristian Rodríguez), 14. Gabi, 10. Arda Turan (61, 7. Adrián López) - 19. Diego Costa.
Cartonaşe gabene: Pepe - Diego, D. Costa, Juanfran, Miranda.
Arbitru: Carlos Clos Gómez.
5 februarie 2014, 23:00 - Barcelona (Camp Nou)
FC Barcelona 2-0 Real Sociedad de Fútbol
Au marcat: Sergio Busquets 44, Eñaut Zubikarai 60 (autogol)
Barcelona: 13. José Pinto - 22. Dani Alves, 3. Gerard Piqué, 14. Javier Mascherano, 18. Jordi Alba - 6. Xavi, 16. Sergio Busquets, 4. Cesc Fàbregas (86, 20. Cristian Tello) - 9. Alexis Sánchez (74, 8. Andrés Iniesta), 7. Pedro, 10. Lionel Messi.
Sociedad: 13. Eñaut Zubikarai - 31. Joseba Zaldúa, 15. Ion Ansotegi, 3. Mikel González (20, 2. Carlos Martínez), 6. Íñigo Martínez, 20. José Ángel - 4. Gorka Elustondo, 28. Jon Gaztañaga, 17. David Zurutuza - 7. Antoine Griezmann (83, 8. Haris Seferović), 11. Carlos Vela (73, 16. Sergio Canales).
Cartonaşe gabene: Busquets, Mascherano, Messi - Vela, Elustondo, Gaztañaga, Zubikarai, Zaldúa.
Cartonaş roşu: Íñigo Martínez (min. 44)
Arbitru: José González.
RomanianSoccer