Antrenorul Laurent Roussey a fost demis, marţi, din funcţia de antrenor principal al echipei FC Sion, unde este legitimat şi mijlocaşul Ovidiu Herea.
Clubul elveţian a precizat că viitorul tehnician va fi anunţat în următoarele ore, iar presa vehiculează numele fostului internaţional italian Ciro Ferrara.
FC Sion a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de FC Lausanne, într-un meci în care Herea a înscris golul gazdelor şi apoi a fost eliminat.
După disputarea a 20 de etape din campionatul Elveţiei, FC Sion se află pe penultimul loc, cu 17 puncte şi un meci mai puţin jucat.