Atacantul argentinian Lionel Messi, autorul unui duble în jocul FC Barcelona - Rayo Vallecano (6-0), a ajuns la un total de 228 de goluri în 263 meciuri disputate în
campionatul Spaniei, depășindu-l pe legendarul Alfredo Di Stefano cu 227 goluri în 329 jocuri.
Messi, 26 de ani, a urcat pe locul 3, la egalitate cu Raul Gonzales, în clasamentul golgheterilor all-time din Spania, fiind devansat doar de Telmo Zarra (251) și Hugo Sanchez (234).
Antrenorul său de la Barcelona, Gerardo Martino, este convins că Messi poate doborî toate recordurile din Spania: "Dacă el vrea, el va bate toate recordurile pe care le dorește".