Tehnicianul Cosmin Contra a declarat după remiza cu FC Braşov, scor 1-1, că acest rezultat a scos de tot formaţia Petrolul Ploieşti din lupta pentru titlu şi că este dezamăgit de prestaţia elevilor săi
.
"Am început prost şi am făcut o primă repriză foarte slabă, dar în a doua ne-am mai revenit puţin. Poate că presiunea aceasta cu câştigarea titlului este prea mare pentru noi. Sunt dezamăgit de prestaţia întregii echipe. Egalul ne-a scos de tot din lupta pentru titlu, dar poate fără presiune vom juca ceea ce trebuie. Dacă vrei să câştigi campionatul nu îţi poţi permite să joci aşa şi să fii egalat dintr-un penalty inventat în minutul 92, în condiţiile în care Braşovul nu avea voie să ajungă în careul nostru. Dacă vom juca aşa şi în continuare, să fim mulţumiţi dacă vom continua campionatul acesta pe locul trei", a spus Contra.
Cosmin Contra a precizat că îşi asumă rezultatul de la Braşov:
"Îmi asum egalul, eu sunt de vină. Ştiam că vom avea în faţă un adversar bine organizat, care va încerca să contraatace, dar asta nu scuză cu nimic jocul nostru slab. Mereu voi juca la victorie, poate m-am grăbit puţin cu a treia schimbare dar am vrut să mai dăm un gol".
Formaţia Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, duminică seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa FC Braşov, într-un meci din
etapa a 20-a, primul pentru Adrian Mutu în Liga 1 după 14 ani.
Golurile au fost marcate de Cristi Ionescu (90+4 penalty) pentru gazde, respectiv Bruno Madeira (68 autogol).
FC Braşov a jucat în inferioritate numerică din minutul 43, când a fost eliminat Admir Aganović.