Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat vineri seară, după înfrângerea din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, că nu se aştepta la acest rezultat şi că este frustrant, având în vedere faptul că elevii săi au avut "5-6 ocazii uriaşe"
.
"Este frustrant, nu ne aşteptam la acest lucru. Ne aşteptam la un joc dificil, însă este foarte frustrant. Ne-am creat 5-6 situaţii uriaşe de a marca iar atunci când adversarul intră o singură dată în careu şi înscrie ai de suferit. Ne-am pierdut pe final luciditatea şi le-am facilitat victoria celor de la 'U'. Am fost foarte naivi, la experienţa noastră nu avem voie să greşim astfel. Am luat un gol de copii şi juniori. Important e să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut", a spus antrenorul Astrei.
De cealaltă parte, antrenorul Universităţii Cluj, Mihai Teja, s-a declarat încântat de rezultat.
"Suntem foarte bucuroşi. Vreau să le mulţumesc jucătorilor, care au avut o atitudine extraordinară, au reuşit să câştige în faţa unei echipe foarte puternice. Am arătat grupul care poate să învingă orice individualitate", a spus Teja, care le-a muluţmit şi suporterilor pentru susţinere.
Formaţia Astra Giurgiu a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa Universitatea Cluj, într-un meci din
etapa a 21-a a Ligii 1. Golul a fost marcat de Valentin Lemnaru, în minutul 9.