Tehnicianul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat după victoria din meciul cu Oţelul Galaţi, scor 2-0, că atacantul Adrian Mutu poate atrage atenţia selecţionerului dacă va avea aceeaşi atitudine şi va şi înscrie
.
"Cu aceeaşi atitudine şi dacă vor veni şi golurile, cred că Mutu poate atrage atenţia selecţionerului şi poate fi convocat din nou la naţională", a spus Contra.
Cosmin Contra a precizat că punctele de la partida cu Oţelul contează mult pentru liniştea echipei. "Remiza de la Braşov ne-a făcut mai mult rău decât aş fi crezut, lucru care s-a văzut şi azi, în prima repriză. Ştiam că Oţelul este o echipă agresivă, care nu te lasă să joci şi pune probleme la fazele fixe. Echipa mea a jucat fotbalul pe care îl ştie în repriza secundă, când şi atitudinea jucătorilor mei a fost mult schimbată în bine", a adăugat el.
Tehnicianul a menţionat că nu se gândeşte la titlu.
"Vreau să luăm fiecare meci în parte. Dacă la jumătatea acestui retur ne vom afla aproape de lupta la titlu, o vom face. Dar ca să ajungem acolo ne trebuie atitudinea de azi. Cred că jucătorul care a schimbat faţa echipei a fost Walter Fernandez. Mă felicit că am avut inspiraţie şi l-am introdus, a adus multe lucruri bune în jocul nostru. Sunt mulţumit şi de Beţa, pe care îl consider un câştig pentru echipă. Tamuz nu poate duce, deocamdată, mai mult de 25-30 minute. Încercăm să-l integrăm cât mai repede, de aceea a primit minute la Braşov şi azi. La 0-0 era pregătit şi Zicu să intre, dacă nu marcam aş fi făcut toate modificările cu jucători de atac. După ce am înscris, pe final am vrut să închid jocul şi l-am preferat pe Mustivar", a declarat Contra.
Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din
etapa a 21-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Felipe Teixeira (50) şi Toto Tamuz (88).