Tehnicianul echipei Corona Braşov, Ionel Gane, a declarat că se bucură pentru Cosmin Contra, care a plecat de la Petrolul Ploieşti la Getafe, şi că speră ca fostul său coleg să salveze formaţia spaniolă de la retrogradare.
"Mă bucur pentru Cosmin Contra, am fost colegi la Dinamo. Contează foarte mult pentru imaginea României, îi ţin pumnii şi sper să salveze Getafe de la retrogradare. Chiar şi după această plecare Petrolul are şanse la titlu. Răzvan Lucescu e un antrenor valoros", a spus Gane la finalul meciului cu Dinamo, pierdut de Corona cu scorul de 1-0.
El a precizat că şi-ar fi dorit o victorie, dar până la urmă rezultatul este echitabil.
"Mi-aş fi dorit mai mult de un punct astăzi, am fi avut nevoie de trei puncte. A fost un rezultat echitabil până la urmă, pentru că nu ştiu dacă Dinamo a avut două ocazii până la gol, iar după ce au înscris au prins mai mult curaj şi au avut mai multe ocazii, dar portarul nostru a avut o zi bună. Nu a fost uşor pentru noi, am avut mulţi accidentaţi. Chiar dacă am terminat cu trei atacanţi meciul s-a văzut că avem nevoie şi de mijlocaşi. E din ce în ce mai greu să ne salvăm de la retrogradare, dar ne vom lupta până la capăt. Teoretic mai avem şanse de salvare. Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor, dar pentru a ne salva mai avem nevoie şi de calitate în faţa porţii şi de curaj. Nu e uşor să joci întotdeauna cu tensiunea că trebuie să te agăţi de orice şansă. A fost emoţionantă întoarcerea mea în Ştefan cel Mare, am avut o perioadă bună aici când antrenor era Cornel Dinu, sunt lucruri pe care nu le poţi uita", a afirmat Gane, adăugând că poate va deveni vreodată antrenor la echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, dar deocamdată încearcă să facă tot ce poate la Corona.
Formaţia Dinamo a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Corona Braşov, în ultimul meci al
etapei a 22-a a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Valentin Lazăr, în minutul 54.