Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat că jucătorii formaţiei gorjene îşi vor primi salariile săptămâna viitoare dacă vor câştiga meciul cu Dinamo Bucureşti, din
etapa a 24-a a Ligii 1.
"Nu e supărare. Băieţii sunt conştienţi că împreună o scoatem la capăt şi vom începe chiar de sâmbătă, cu Dinamo. Dacă vor câştiga, vor primi şi salariile săptămâna viitoare. Traversăm un moment mai dificil. Aşteptăm toţi prima victorie, apoi vom arăta mult mai bine. Se simte lipsa lui Eric, dar dacă tot îl pomenim ce rezolvăm? Eric a plecat, trebuie să ne îndeplinim obiectivele cu jucătorii pe care îi avem. Sunt simple speculaţii că merg la Steaua. Ce Steaua nu are conducători?", a spus Pârvulescu.
Conducerea clubului Pandurii Târgu-Jiu a decis blocarea salariilor şi primelor jucătorilor şi stafului tehnic în urma rezultatelor nesatisfăcătoare din acest an. De asemenea, obiectivul imediat al echipei este câştigarea a cinci puncte în următoarele trei meciuri, cu Dinamo Bucureşti în deplasare, cu CFR Cluj acasă şi cu Gaz Metan Mediaş în deplasare.
După disputarea a 23 de etape din Liga 1, Pandurii Târgu-Jiu ocupă locul şase în clasament, cu 35 de puncte.