|






























|
Razvan Stanca: E un meci decisiv cu Dinamo
Portarul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Răzvan Stanca, a declarat că în cazul în care echipa sa va pierde meciul cu Dinamo de sâmbătă se va îndepărta de obiectivul propus, acela de a ocupa locul patru la finalul campionatului, informează site-ul oficial al grupării gorjene .
"Sperăm să trecem cât mai repede peste acest moment greu. E un meci decisiv cu Dinamo, dacă vom câştiga ne vom apropia de ei la un punct, dacă vom pierde ne vom îndepărta de obiectiv, acela de a termina pe locul patru. Dacă pierdem cu Dinamo scad şansele la cupele europene, trebuie neapărat să-i batem sau să nu pierdem", a spus portarul formaţiei gorjene.
Atacantul Cristian Bud speră ca echipa sa să fi scăpat de ghinion odată cu înfrângerea din etapa trecută, împotriva formaţiei Concordia Chiajna: "Va fi un meci greu cu Dinamo, au trecut patru partide şi nu am câştigat aşa că întâlnirea cu Dinamo va fi una foarte importantă şi trebuie să scoatem un rezultat pozitiv. Ne dorim să trecem peste pasa proastă în care am intrat, nu reuşim să înscriem deşi avem ocazii, nu avem noroc. Sperăm ca odată cu meciul cu Chiajna să fi trecut tot ghinionul şi cu Dinamo să avem noroc şi să câştigăm cele trei puncte. În acest moment Dinamo e favorită la locul patru şi cupele europene, dar să vedem ce va fi după meciul cu noi, dacă câştigăm, noi o să fim favoriţi. Nu cred că ei o să fie cu gândul la meciul cu Steaua din Cupă, o să fie cu gândul la meciul cu noi".
Mijlocaşul Dan Nistor încă are încredere că Pandurii Târgu-Jiu poate ocupa la finalul sezonului locul patru în clasament care i-ar permite participarea în Europa League. "Echipa traversează o perioadă destul de slabă, sper să ne revenim cât mai repede. Avem şi un pic de ghinion, mingea nu intră în poartă, de aici şi perioada mai slabă. Vom avea un meci destul de greu cu Dinamo, ca toate celelalte, sperăm să ne revenim şi să obţinem cât mai mult. Avem şanse să prindem locul de Europa, sperăm să profităm de asta. Nu cred că contează faptul că ei joacă apoi cu Steaua în Cupă, pentru ei e un derby, se joacă tur-retur... Pentru noi important e să jucăm cât mai bine şi să câştigăm", a declarat Nistor.
Partida Dinamo - Pandurii Târgu-Jiu, din cadrul etapei a 24-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Taguri:
Pandurii Targu-Jiu
Razvan Stanca
Dinamo Bucuresti
Liga 1
Europa League
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
25 ani

Allan Nielsen
Danemarca
54 ani

Andreas Beck
Germania
38 ani

Andrés Escobar
Columbia
58 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
38 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
46 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
48 ani

Bruno Conti
Italia
70 ani

Cata Díaz
Argentina
46 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
35 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
44 ani

Edgar Davids
Olanda
52 ani

Fănel Ghioca
România
46 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
82 ani

Győző Burcsa
Ungaria
71 ani

Henrik Dettmann
Germania
35 ani

Henry Giménez
Uruguay
39 ani

Holger Badstuber
Germania
36 ani

Ionel Iriza
România
56 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
67 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
33 ani

Luca Bucci
Italia
56 ani
Lucian Sânmărtean
România
45 ani

Manuel Pasqual
Italia
43 ani

Marko Marin
Germania
36 ani

Mihai Drăguș
România
52 ani
Milanko Rašković
Serbia
44 ani
Răzvan Ochiroșii
România
36 ani

Ruben Neves
Portugalia
28 ani

Sebastiano Nela
Italia
64 ani

V a m p e t a
Brazilia
51 ani
|
|
|
|