FC Barcelona a anunţat, sâmbătă, cu o zi înainte de meciul cu Real Madrid (duminică, ora 23:00) că a ajuns la un acord cu fundaşul Martin Montoya pentru prelungirea contractului, noua înţelegere urmând să fie valabilă până la finalul sezonului 2017-2018 şi să aibă o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro.
Contractul va fi semnat săptămânile următoare, a anunţat clubul, pe site-ul oficial. Montoya, jucător format la FC Barcelona, a debutat la prima echipă a grupării catalane în 2012. El a jucat în 53 de meciuri.