|






























|
Dan Alexa: Vom da piept cu o echipa foarte buna
Antrenorul Dan Alexa a declarat, vineri, că fiecare punct este vital pentru ACS Poli Timişoara în lupta pentru salvarea de la retrogradare, sperând ca jucătorii săi să se poată mobiliza împotriva adversarului de sâmbătă, Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al clubului bănăţean.
"Ne aflăm în faţa unui meci la fel de important ca şi cele din ultima perioadă. S-a intrat în linie dreaptă, fiecare punct este vital în lupta pentru rămânerea în prima ligă. Este important să ne luptăm pentru fiecare punct. Vom da piept cu o echipă foarte bună, cu jucători de calitate, cu un antrenor de valoare, Răzvan Lucescu, pe care-l cunosc foarte bine, am lucrat cu el la Rapid. Ne aşteaptă un meci greu, dar, aşa cum am mai zis, am încredere în echipă, în aceşti jucători care în momentele grele s-au mobilizat", a declarat Alexa.
Tehninicanul a caracterizat Petrolul Ploieşti ca fiind o formaţie cu un joc foarte ofensiv şi bine organizat: "Răzvan Lucescu este un antrenor care ţine la detalii. Îi place ca echipa lui să fie bine organizată. Are sub comandă jucători care pot decide un meci. Are fotbalişti de calitate de la mijloc în sus, inclusiv lateralii pot ajuta jocul ofensiv. Cred însă în jucătorii mei, echipa trebuie să dea totul, să aibă personalitate! Asta este şansa noastră: grupul!".
Partida ACS Poli Timişoara - Petrolul Ploieşti, din cadrul etapei a 30-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 19:30.
Taguri:
ACS Poli Timisoara
Petrolul Ploiesti
Dan Alexa
Comenteaza
Ultimele stiri - ACS Poli Timișoara
Fostul internaţional Răzvan Raţ şi-a anunţat încheierea carierei de fotbalist, miercuri, într-o emisiune a postului de televiziune Digi Sport.
Fostul fundaş...
Dacă anul trecut mulți microbiști au urmărit cu simpatie formația care a început campionatul cu 14 puncte penalizare și a evitat retrogradarea în ultima etapă și, apoi,...
Tehnicianul Ionel Ganea a fost instalat, vineri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal ACS Poli Timişoara, recent retrogradată în Liga 2.
...
Adrian Neaga a părăsit echipa ACS Poli Timişoara, la care a activat ca director sportiv, dar şi ca antrenor, a anunţat, luni, clubul care a retrogradat în Liga 2.
...
Antrenorul echipei ACS Poli Timişoara, Adrian Neaga, a declarat, într-o conferinţă de presă că speră ca formaţia bănăţeană, care mai are doar şanse teoretice de a se salva de...
ACS Poli Timişoara a anunţat, miercuri, că situaţia medicală a lui Denis Haruţ, jucător care s-a accidentat la meciul cu Sepsi şi a fost transportat la spital, este foarte bună....
Antrenorul echipei de fotbal ACS Poli Timişoara, Adrian Neaga, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida cu Sepsi Sf. Gheorghe prinde formaţia sa într-o perioadă mai puţin...
Antrenorul echipei de fotbal ACS Poli Timişoara, Adrian Neaga, a declarat, într-o conferinţă de presă, că lupta pentru evitarea retrogradării se va da până în...
Antrenorul echipei ACS Poli Timişoara, Adrian Neaga, a declarat că dacă la partida cu Concordia Chiajna, care va fi arbitrată de bucureşteanul Radu Petrescu, vor exista greşeli foarte mari de...
Adrian Neaga, care va pregăti echipa de fotbal ACS Poli Timişoara alături de Aurel Şunda, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are încredere că...
Antrenorul Leo Grozavu a fost înlocuit, marţi, cu Aurel Şunda, a anunţat clubul de fotbal ACS Poli Timişoara într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.
...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|