Duminică seara, niciuna dintre primele trei clasate în campionatul Spaniei, Atletico Madrid, Barcelona şi Real Madrid, nu a reuşit să câştige în etapa a 37-a, penultima din actuala ediţie. Acest lucru s-a întâmplat pentru a doua rundă la rând, în condiţiile în care adversarele acestor trei granzi au fost ori echipe fără niciun obiectiv, ori formaţii aflate în lupta pentru supravieţuire.
Real Madrid a fost învinsă cu scorul de 2-0 pe terenul formăţiei Celta Vigo şi a ieşit practic din ecuaţia pentru titlul de campioană. Echipa lui Carlo Ancelotti se află acum la cinci puncte distanţă de lidera Atletico. Fără Ronaldo, accidentat, Banezema şi Bale, probabil menajaţi de antrenor, Real nu a reuşit să înscrie niciun gol, în condiţiile în care compartimentul ei de atac a fost format din Isco, Casemiro şi Álvaro Morata.
Singurele goluri ale meciului de pe "Estadio de Balaidos" au fost marcate de Charles, în minutele 43 şi 63.
Între timp, FC Barcelona, cu toate starurile pe teren, pentru că titlul e singurul trofeu pe care şi-l mai pot adjudeca băieţii lui Tata Martino, a remizat, scor 0-0, pe terenul echipei Elche, la care nu a jucat romanul Cristian Săpunaru.
Atletico Madrid, lidera campionatului, a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu Malaga. După o prima repriză fără goluri, oaspeţii au deschis scorul prin Samu García, în minutul 65, iar jucătorii antrenaţi de Diego Simeone au restabilit egalitatea prin Toby Alderweireld în minutul 74.
Finala campionatului, adică disputa dintre Atletico şi Barcelona se va juca pe "Nou Camp".
11 mai 2014, 20:00 - Elche (Estadio Manuel Martínez Valero)
Elche CF 0-0 FC Barcelona
Elche: 1. Manu Herrera - 2. Damián Suárez, 4. David Lombán, 18. Sergio Pelegrín, 23. Domingo Cisma - 15. Carles Gil (78, 9. Richmond Boakye), 6. Rubén Pérez, 24. Carlos Sánchez, 17. Javi Márquez (75, 5. Alberto Rivera), 25. Garry Rodrigues - 11. Coro (89, 16. Fidel).
Barcelona: 13. José Pinto - 22. Dani Alves, 15. Marc Bartra, 14. Javier Mascherano, 21. Adriano - 4. Cesc Fàbregas (81, 6. Xavi), 16. Sergio Busquets, 8. Andrés Iniesta - 9. Alexis Sánchez, 10. Lionel Messi, 7. Pedro (68, 20. Cristian Tello).
Cartonașe galbene: Pelegrín, Cisma, R. Pérez - Sánchez, Mascherano, Pedro.
Arbitru: Fernando Teixeira Vitienes.
11 mai 2014, 20:00 - Vigo (Estadio de Balaídos)
RC Celta de Vigo 2-0 Real Madrid CF
A marcat: Charles 43, 63
Celta: 1. Sergio Álvarez - 15. Jon Aurtenetxe, 22. Gustavo Cabral, 3. Andreu Fontàs, 19. Jonny Castro - 23. Michael Krohn-Dehli, 24. Augusto Fernández (57, 8. Álex López), 12. Rafinha (71, 17. Lévy Madinda) - 14. Fabián Orellana, 11. Charles (66, 9. Mario Bermejo), 10. Nolito.
Real Madrid: 25. Diego López - 17. Álvaro Arbeloa (56, 24. Asier Illarramendi), 18. Nacho Fernández, 4. Sergio Ramos, 12. Marcelo - 6. Sami Khedira (56, 5. Fábio Coentrão), 19. Luka Modric, 14. Xabi Alonso, 23. Isco, 16. Casemiro (69, 39. Willian José) - 21. Álvaro Morata.
Cartonașe galbene: Orellana, Cabral - Illarramendi, Ramos.
Arbitru: Alejandro Hernández.
11 mai 2014, 20:00- Madrid (Estadio Vicente Calderón)
Club Atlético de Madrid 1-1 Málaga CF
Au marcat: Toby Alderweireld 74 - Samu García 65
Atlético: 13. Thibaut Courtois - 20. Juanfran, 23. João Miranda, 12. Toby Alderweireld, 3. Filipe Luís - 6. Koke (57, 7. Adrián López), 5. Tiago, 14. Gabi, 10. Arda Turan (70, 21. Diego) - 8. Raúl García (63, 24. José Sosa), 9. David Villa.
Málaga: 13. Willy Caballero - 18. Eliseu, 3. Weligton, 15. Marcos Angeleri, 5. Vitorino Antunes - 24. Samu García (82, 26. Juanmi Jiménez), 6. Ignacio Camacho, 30. Sergi Darder, 17. Duda, 23. Nordin Amrabat (90, 19. Bartlomiej Pawlowski) - 9. Roque Santa Cruz (76, 16. Ezequiel Rescaldani).
Cartonașe galbene: Arda, Tiago, Gabi - Weligton, Angeleri, Eliseu, Duda.
Cartonaș roșu: Marcos Angeleri
Arbitru: José Teixeira Vitienes.
RomanianSoccer