|






























|
Cartu: Dupa victoria cu Rapid tot la vise urate si cosmaruri ramanem
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Sorin Cârţu, a declarat, duminică, după victoria din partida cu Rapid, scor 2-0, că, în ciuda acestui succes, gruparea gorjeană tot la vise urâte şi coşmaruri rămâne.
" Vrem să mergem pe acest drum şi să continuăm cu rezultate pozitive. Sigur şi obiectivul pe care îl avem se poate realiza, pentru că uşor se pot recupera din punctele pe care echipa le-a pierdut până acum. Nu am spus că vreau în Europa acum, avem un obiectiv de a ocupa locurile 6-10 şi mi se pare prea mult să punem o presiune pe echipă acum că avem 11 puncte. Nici nu ştiu pe unde suntem, dar rămânem cu picioarele pe pământ după acest meci, tot la vise urâte şi coşmaruri rămânem. Ştim că încă nu am făcut mare lucru prin aceste două victorii. Trebuie să avem continuitate în rezultate şi pe viitor. Punctele pe care le-am obţinut până acum se cer legate cu altele", a spus Cârţu.
Tehnicianul gorjenilor a admis că echipa sa a câştigat şi cu noroc întâlnirea cu Rapid: " Nu pot să spun cât sunt de fericit, cred că am fost şi un antrenor norocos astăzi. Sunt trei puncte mari pe care le-am luat în faţa unei echipe de top din România. Ne-am temut de acest meci, pentru că e normal când te numeşti Pandurii şi joci cu Rapid să ai o anumită teamă. Dar ne-am pregătit foarte bine şi ne-am responsabilizat în toate momentele jocului. Sigur că partida a avut un alt curs decât ne-am gândit noi prin eliminarea lui Boya, dar asta nu e problema noastră ci e analiza pe care trebuie să o facă Rapid. Am văzut o echipă Pandurii montată şi decisă să obţină un rezultat pozitiv. Şi un egal era un rezultat pozitiv pentru mine, având în vedere starea de spirit de la echipă şi lipsa de puncte şi cum s-au prezentat până acum Pandurii. Dar, cu atât mai mult merită felicitări pentru că au reuşit să treacă peste momentele dificile de la începutul campionatului şi de acum înainte sper să vedem o echipă cum ne dorim toţi".
Cârţu a afirmat că mijlocaşul Alexandru Păcurar, autorul ambelor goluri, a fost jucătorul meciului.
" Păcurar a fost MVP. Jucătorul meciului. Mi-a plăcut, nu ascund că poate aveam o altfel de gândire a jocului, dar a venit ploaia aceasta şi am avut o discuţie cu el în particular. Am purtat o discuţie cu el şi i-am spus că trebuie să joace pe un alt post. I-am spus că am încredere în el şi în calităţile pe care le are. S-a comportat ca un adevărat căpitan, în primul rând că a acceptat zona de mijlocaş stânga unde l-am pus şi apoi a dat randament foarte bun acolo pentru că s-a responsabilizat pe postul respectiv pentru mine şi pentru echipă. Pentru el a fost o bilă albă şi a fost un adevărat căpitan", a precizat Cârţu.
Echipa Pandurii Târgu-Jiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I.
Mediafax
Taguri:
Pandurii Targu-Jiu
Sorin Cartu
Rapid Bucuresti
Alexandru Păcurar
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|