Mijlocaşul Ştefan Grigorie şi-a prelungit contractul cu gruparea FC Braşov pentru încă două sezoane, se arată într-un comunicat postat, miercuri, pe site-ul oficial al clubului
.
Jucătorul speră ca sezonul următor echipa sa să nu mai fie implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.
"Îmi place foarte mult oraşul, colegii sunt super băieţi, iar suporterii m-au primit foarte bine, iar astfel cred că sunt motive suficiente pentru a-mi prelungi înţelegerea cu FC Braşov. Acum mă gândesc doar la vacanţă, iar pentru sezonul viitor îmi doresc să strângem cât mai multe victorii şi să nu mai trăim emoţii în privinţa menţinerii pe prima scenă fotbalistică a ţării", a declarat Ştefan Grigorie.