Iker Casillas, portarul și căpitanul selecționatei Spaniei, umilită de Olanda (5-1) vineri seara, în meciul de debut la
Cupa Mondială de fotbal 2014, și-a cerut scuze atât în numele echipei, cât și al său personal, pentru acest eșec usturător.
"În primul rând, trebuie să-mi cer scuze pentru meciul pe care l-am făcut, noi în general și eu în mod special. Sperăm că oamenii vor uita acest meci și ne vor ajuta pentru următorul, care va fi unul dintre cele mai importante meciuri pentru noi, după o lungă perioadă de timp", declarat Casillas la finalul partidei disputate la Salvador, capitala statului brazilian Bahia.
"Nu a fost cel mai bun meci al meu, pentru că nu am fost la înălțimea așteptărilor și trebuie să facem față unor astfel de situații. Trebuie să știm să primim criticile, așa cum le voi și primi, și să mă concentrez asupra antrenamentelor pentru următorul meci. Nu am avut prea mult noroc la meciul cu Olanda, începând cu mine, pentru că jocul nu a decurs așa cum mi-am dorit, mai ales pentru un debut la Mondial. Însă nu mai folosește la nimic să ne gândim la acest meci, ci trebuie să ne concentrăm asupra următoarei partide, cu Chile, și să o câștigăm", a adăugat el.
Portarul lui Real Madrid a făcut mai multe greșeli de plasament pe parcursul jocului cu Olanda, de care fotbaliștii batavi au știu să profite, reușind până la final să înscrie de cinci ori în poarta celui supranumit "San Iker", fiind considerat până nu demult "îngerul păzitor" al buturilor Spaniei.