Outsiderele
Grupei G la Cupa Mondială de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), SUA și Ghana, se vor întâlni luni la Natal (marți, la 01:00 în România).
Pentru SUA va fi al 30-lea meci la Cupa Mondială, în vreme ce pentru Ghana a fi al zecelea.
Americanii vor juca împotriva unei formații africane la Cupa Mondială pentru al treilea meci consecutiv.
Selecționerul SUA, Juergen Klinsmann, a marcat două goluri pentru Germania într-un meci cu Ghana, câștigat cu scorul de 6-1 în 1993.
Natal, gazda meciului, este cel mai aproape de Africa din cele 12 orașe braziliene care găzduiesc meciuri la CM 2014, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a fost o bază aeriană americană.
Cele două echipe s-au întâlnit până acum de două ori, la ultimele două Cupe Mondiale, iar selecționata "Black Stars" s-a impus de fiecare dată cu scorul de 2-1 (ultima oară după prelungiri).
Un eșec poate scoate din cursa calificării pe oricare dintre formații, având în vedere că din Grupa G mai fac parte Germania și Portugalia.
Ghana a impresionat la CM 2010, fiind la un singur penalty de a deveni prima echipă africană calificată în semifinalele unei Cupe Mondiale, dar a părăsit competiția, eliminată după un gol marcat cu mâna de uruguayanul Luis Suarez.
Ghanezii au în lot nume importante, precum Michael Essien, Kevin-Prince Boateng sau Asamoah Gyan, iar săptămâna trecută au surclasat Coreea de Sud cu 4-0, într-un meci amical.
În acest timp, Klinsmann, campion mondial cu Germania în 1990, a optat pentru jucători mai puțini cunoscuți, lăsându-l acasă pe golgheterul all-time al echipei SUA, Landon Donovan.
Partida de pe "Arena das Dunas" (38.958 locuri) va fi arbitrată de suedezul Jonas Eriksson.
Echipele probabile:
Ghana: 12. Adam Kwarasey - 20. Kwadwo Asamoah, 21. John Boye, 19. Jonathan Mensah, 23. Harrison Afful - 5. Michael Essien, 11-Sulley Muntari - 13. Jordan Ayew, 10. Andre Ayew, 9. Kevin-Prince Boateng - 3. Asamoah Gyan (căpitan).
Selecționer: James Appiah.
SUA: 1. Tim Howard - 23. Fabian Johnson, 5. Matt Besler, 20. Geoff Cameron, 7. DaMarcus Beasley - 15. Kyle Beckerman, 4. Michael Bradley - 13. Jermaine Jones, 11. Alejandro Bedoya, 8. Clint Dempsey (căpitan) - 17. Jozy Altidore.
Selecționer: Juergen Klinsmann.