Pe Arena Amazonia din Manaus, Portugalia va încerca să spele ruşinea din partida de deschidere a
Grupei G (0-4 cu Germania) şi să învingă reprezentativa Statelor Unite ale Americii la
Cupa Mondială din Brazilia. Lusitanii nu vor avea un adversar uşor de învins, americanii trecându-şi deja în "visterie" 3 puncte din disputa cu Ghana (2-1). Argentinianul Nestor Pitana va conduce la centru partida, care va începe duminică noaptea, la ora 1.00.
Selecţionerul americanilor, Jurgen Klinsmann, a anunţat c va păstra acelaşi sistem, 4-4-2, dar va schimba unii dintre protagonişti. Oricum, Dempsey şi Johansson vor fi cei desemnaţi pentru a-i face rău Portugaliei în avanposturi.
De partea cealaltă, Ronaldo şi compania sunt în situaţia de a spune "ori câştigăm, ori murim". Selecţionerul Paulo Bento va face schimbări în primul unsprezece faţă de meciul cu Germania. În primul rând, el e forţat să înlocuiască trei jucători. În defensivă pe fundaşul Pepe, care a fost eliminat, şi pe Fabio Coentrao, accidentat, iar în atac pe Hugo Almeida, de asemenea accidentat. Portughezii vor fi aşezaţi într-un ofensiv 4-3-3, cu Raul Meireles, Joao Moutinho şi Veloso la mijloc, în spatele compartimentului de atac format din Nani, Eder şi Ronaldo.
În precedentele partide dintre cele două echipe există un echilibru perfect: 2 victorii pentru fiecare, un egal şi câte 5 goluri marcate fiecare.
SUA au câştigat ultimele două meciuri cu Portugalia, inclusiv la CM 2002 (3-2), aceasta fiind şi singura partidă dintre cele două jucată la un Mondial.
Portugalia n-a câştigat decât una din ultimele 8 partide jucate la Cupa Mondială, 7-0 cu Coreea de Nord în 2010. De atunci, lusitanii au înregistrat 3 egaluri şi 4 eşecuri.
Lusitanii au reuşit doar în 2 din ultimele 24 de meciuri jucate la CM să nu primească gol.
Americanii au marcat în ultimele 7 jocuri disputate la CM.
Cristiano Ronaldo a marcat doar 2 goluri în meciurile jucate de el la Cupele Mondiale, deşi a expediat 55 de şuturi spre poarta adversă.
Echipele probabile:
SUA (4-4-2): Howard; Johnson, Cameron, Brooks, Beasley; Bedoya, Bradley, Beckerman, Jones; Johannsson, Dempsey
Portugalia (4-3-3): Beto; Pereira, Costa, Alves, A. Almeida; Moutinho, Veloso, Meireles; Nani, Eder, Ronaldo.