Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că cele mai bune echipe din România sunt la momentul de faţă Steaua şi CFR Cluj.
"Trebuie să fim corecţi şi să recunoaştem acest adevăr incontestabil. Cât am vrea noi să spunem altceva, nu putem, pentru că trebuie să fim obiectivi. Restul echipelor înoată prin campionat. Care înoată mai bine, sau pluteşte mai bine, ajunge la mal, la altele se surpă malul", este de părere Porumboiu.
Acesta a afirmat, totodată, că speră la o clasare în primele cinci locuri a echipei FC Vaslui, la finalul campionatului. "Ne dorim clasarea în primele cinci echipe din campionat. Prin parcursul de până acum ne-am autodepăşit, dar nu sunt mulţumit, diger greu faptul că am ieşit din UEFA. Onorabil sau mai puţin onorabil, nu contează, important e că am părăsit competiţia. Mulţi îmi spun că echipa a avut o evoluţie foarte bună, având în vedere că a fost primul an când FC Vaslui a jucat într-o competiţie internaţională. Nu trebuie să te naşti de două ori pentru a arăta dacă eşti valoros", a mai spus finanţatorul.
La rândul său, antrenorul Viorel Hizo, crede că echipa are potenţial şi va reuşi să urce în clasament. "Urmează şapte meciuri în care vrem să mai urcăm în clasament. Echipa joacă bine, a arătat şi la Braşov acest lucru şi sper să putem să menţinem jocul bun, dar să obţinem şi victorii", a declarat Hizo.
FC Vaslui va susţine, duminică, o partidă amicală în Republica Moldova, în compania echipei Zimbrul Chişinău.