Primarul Ion Lungu a mărturisit ieri că este profund dezamăgit de scandalurile din ultima vreme de la gruparea FC Cetatea. Din acest motiv, edilul Sucevei l-a chemat la raport pe preşedintele clubului, Dumitru Moldovan, căruia i-a trasat sarcină să-şi facă ordine în propria ogradă, în caz contrar municipalitatea urmând să sisteze finanţarea echipei în cel mai scurt timp. "
Sunt nemulţumit şi de suspendarea antrenorului, care va fi nevoit să stea în tribună 21 de etape. Trebuie să purtăm o discuţie ca să vedem ce vom face, pentru că mie nu-mi convine situaţia asta. Pană are contract cu Suceava să antreneze echipa, însă din cauza comportamentului său, este împiedicat să fie alături de jucători în timpul meciurilor", a declarat Ion Lungu.
Moldovan şi Pană par mai îndrăgostiţi ca niciodată
Cam în acelaşi timp în care Ion Lungu făcea declaraţia de mai sus, Dumitru Moldovan şi Marian Pană organizau o conferinţă de presă comună la sediul clubului. Cei doi au dorit să arate opiniei publice că formează un cuplu indestructibil, iar aspectele negative ce au apărut în ultimele zile în presă sunt doar invenţii. Preşedintele FC Cetatea a şi anunţat de altfel că va acţiona în instanţă pe un jurnalist de la o publicaţie locală, considerând că acesta a relatat eronat situaţia de la club, aducând grave prejudicii de imagine atât clubului, cât şi persoanelor implicate.
Pană: "Recunosc că am greşit"
Speriat de bulgărele care a început să se rostogolească în urma declaraţiilor pe care le-a făcut sub influenţa nervilor la finalul partidei cu CSM Ploieşti, Marian Pană şi-a început alocuţiunea prin a-şi pune cenuşă în cap. "
Recunosc că am greşit. Am stricat imaginea mea şi a echipei, însă am făcut-o involuntar. Mă voi schimba pe viitor şi voi încerca să mă concentrez doar asupra propriilor mei jucători. Referitor la suspendarea pe care-am primit-o, consider că am fost pedepsit prea aspru. O să caut să găsesc înţelegere la Federaţia Română de Fotbal, pentru că sunt destui care au făcut chiar mai urât decât mine şi au scăpat mult mai ieftin", a precizat antrenorul Cetăţii.
Monitorul de Suceava